Trump obţine prima victorie legislativă majoră din al doilea mandat prin adoptarea unui proirct bugetar vast, ”marea şi frumoasa lege”

#image_title

Preşedintele american Donald Trump a obţinut joi prima sa victorie legislativă majoră din al doilea mandat, după adoptarea cu forcepsul de către Congresul american a unui mare proiect de lege a bugetului, cheia de boltă a programului său economic, relatează AFP.

După Senat, care l-a aprobat marţi la limită, camera Reprezentanţilor a adoptat definitiv acest text – de 869 de pagini -denumit ”marea şi frumoasa lege” de către preşedinte însuşi, tot în urma unui vor strâns, precedat de multiple presiuni şi negocieri.

”VICTORIE”, a reacţionat imediat pe X Casa Albă.

Premier: Una din gravele noastre erori a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, o zonă de clientelă de lipitori/ Şi-au făcut contracte blindate, care sunt total dezechilibrate şi unii au doar drepturi, iar statul ca acţionar are doar obligaţii

Michael Madsen, actorul din „Reservoir Dogs” şi „Kill Bill”, a murit la 67 de ani