Trump şi Netanyahu au convenit ca SUA să preseze Iranul să reducă vânzările de petrol către China – Axios

Preşedintele Donald Trump şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au convenit, în cadrul unei întâlniri la Casa Albă, de miercuri, că Statele Unite vor acţiona pentru a reduce exporturile de petrol ale Iranului către China, a relatat Axios, citând doi oficiali americani informaţi asupra discuţiilor.

–>

”Am convenit că vom merge cu toată forţa cu presiunea maximă asupra Iranului, de exemplu în privinţa vânzărilor de petrol iranian către China”, a citat Axios un înalt oficial american.

Întrebată despre informaţie, diplomaţia chineză a declarat că ”o cooperare normală între ţări, desfăşurată în cadrul dreptului internaţional, este rezonabilă şi legitimă şi ar trebui respectată şi protejată”.

China absoarbe peste 80% din exporturile de petrol ale Iranului, astfel încât orice reducere a acestui comerţ ar însemna venituri mai mici pentru Teheran.

Săptămâna trecută, diplomaţi americani şi iranieni au purtat discuţii privind programul nuclear iranian, prin intermediul mediatorilor din Oman, în încercarea de a relansa diplomaţia.

În paralel, preşedintele american a poziţionat o flotilă navală în regiune, în timp ce armata SUA se pregăteşte pentru posibilitatea unor operaţiuni susţinute, de durată, împotriva Iranului.

 

–>

UPDATE – Nicuşor Dan: Voi participa sǎptǎmâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington / România va avea calitate de observator / CRONOLOGIE – Declaraţiile oficialilor români cu privire la Consiliul Păcii

Şefa diplomaţiei UE respinge „denigrarea” americană şi spune că cea mai mare ameninţare pe care o reprezintă Rusia în prezent este că obţine mai multe la masa negocierilor decât pe câmpul de luptă