Trump şi preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, au purtat miercuri discuţii „constructive” cu privire la NATO

Preşedintele finlandez Alexander Stubb, considerat unul dintre cei mai apropiaţi lideri din Europa faţă de Donald Trump, a anunţat că el şi şeful Casei Albe au avut miercuri o „discuţie constructivă” despre NATO şi rezolvarea problemelor apărute între aliaţii transatlantici, relatează POLITICO.

Declaraţiile lui Stubb vin în contextul în care Trump a declarat public că se gândeşte să retragă Statele Unite din alianţa transatlantică, iar liderii occidentali aşteaptă cu nerăbdare un discurs către naţiune al lui Trump programat pentru ora 21:00, ora locală, adică în toiul nopţii în Europa.

CITEȘTE ȘI ”Intenţionez serios să mă retrag din NATO”, declară Trump cotidianului britanic The Telegraf. ”Am ştiut mereu că ei sunt un tigru de hârtie, iar Putin ştie şi el asta, de altfel”. ”Regatul Unit nici măcar nu are o Marină” CITEȘTE ȘI UPDATE – Poate Donald Trump să retragă SUA din NATO? / Cum au reacţionat aliaţii

Într-o postare pe X, Stubb a scris: „Am vorbit (cu Trump). Discuţie constructivă şi schimb de idei despre NATO, Ucraina şi Iran. Problemele sunt acolo pentru a fi rezolvate, în mod pragmatic”. Preşedintele Finlandei nu oferă însă detalii suplimentare despre conversaţie.

Trump este furios pe ţările europene pentru că nu s-au alăturat pe deplin războiului împotriva Iranului, care a început pe 28 februarie, când SUA şi Israelul au efectuat raiduri aeriene asupra naţiunii persane.

Ţările europene s-au arătat, de asemenea, în mare parte reticente să intervină militar în Strâmtoarea Ormuz, un punct-cheie al comerţului mondial pe care Iranul l-a blocat ca răspuns la atacuri. În această săptămână, ţările UE şi membrii NATO Italia şi Spania au impus chiar restricţii asupra avioanelor americane implicate în atacurile militare împotriva Iranului.

Miercuri, Trump a declarat pentru Reuters că Statele Unite ar putea încheia în curând războiul împotriva Iranului, dar ar putea reveni pentru „lovituri punctuale”, dacă va fi necesar. În ceea ce priveşte data exactă a încheierii războiului, el a declarat agenţiei de ştiri: „Nu vă pot spune exact… vom ieşi destul de repede”.

viewscnt

Fostul ministru Alexandru Rafila: Decizia de a nu mai cumpăra 29 de milioane de doze de vaccin COVID-19, pe care România nu le putea utiliza, a fost una corectă / Au existat numeroase runde de negocieri cu compania Pfizer şi cu reprezentanţii CE

Un fost ministru iranian de externe, considerat un moderat, a fost rănit într-un atac la Teheran după ce avertizase că războiul s-ar putea prelungi