Trump surprinde din nou: speră într-un acord Rusia–Ucraina chiar săptămâna aceasta

„Ambele (ţări) vor începe apoi să facă afaceri mari cu Statele Unite ale Americii, care prosperă, şi vor face o avere”, a scris Trump pe reţeaua sa Truth Social, fără alte detalii.

Vineri, Donald Trump a ameninţat că se va retrage din medierea conflictului, dacă nu se vor înregistra progrese rapide în cadrul discuţiilor separate pe care trimişii săi le poartă de mai multe săptămâni cu Kievul şi Moscova.

Pe de altă parte, Washingtonul şi Kievul negociază în prezent acordul cu privire la exploatarea mineralelor ucrainene, care ar trebui să fie finalizat în cursul săptămânii viitoare, au declarat oficiali ucraineni, în timp ce oficialii americani analizează modalităţi de relaxare a sancţiunilor asupra sectorului energetic al Rusiei, dacă Moscova este de acord să pună capăt războiului, au relatat anterior Reuters şi Bloomberg.

P reşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care acceptase armistiţiul anunţat de Rusia, a afirmat duminică seara că forţele ruse au încălcat armistiţiul „de peste 2.000 de ori” de la începutul zilei, subliniind însă că nu au efectuat, totuşi, niciun raid aerian duminică. În acest context, el a lansat ideea unei prelungiri cu 30 de zile a armistiţiului pentru atacurile cu drone şi rachete cu rază lungă de acţiune împotriva infrastructurii civile. Zelenski semnalase anterior „operaţiuni ruseşti” în sectoarele Pokrovsk şi Siversk de pe frontul de est, criticând armata rusă pentru că „a continuat să utilizeze arme grele”.

De partea rusă, Ministerul Apărării a raportat încercări nereuşite ale soldaţilor ucraineni „de a ataca poziţiile ruseşti” în sectoarele Suha Balka şi Bagatîr din regiunea Doneţk din estul Ucrainei. Autorităţile ruse s-au referit, de asemenea, la acţiuni militare ucrainene împotriva regiunilor de frontieră ruse Briansk, Kursk şi Belgorod, în care „civili au fost ucişi sau răniţi”.

În ceea ce priveşte încetarea focului, care a expirat la ora 21:00 GMT (24.00, ora locală), purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat agenţiilor de presă ruse că Vladimir Putin „nu a dat niciun ordin” pentru prelungirea acestuia.

În tot acest timp, Donald Trump nu a comentat nimic despre armistiţiul anunţat de Moscova sâmbătă şi despre ce a urmat ulterior.

Iar aceste acuzaţii încrucişate ale părţilor beligerante demonstrează dificultatea de a impune chiar şi o scurtă încetare a ostilităţilor la mai bine de trei ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Armistiţiul din acest weekend a fost anunţat în momentul în care Rusia susţine că a recucerit aproape tot – 99,5% – din teritoriul pe care ucrainenii îl ocupaseră în regiunea rusă Kursk în vara anului 2024, ceea ce ar plasa din nou întregul front pe teritoriul ucrainean.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Chat de familie cu secrete de stat: șeful Pentagonului, acuzat de o gafă de proporții

Oficial al Fed: Sper ca independenţa monetară a SUA să nu fie pusă sub semnul întrebării din cauza presiunilor politice