Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că trupele franceze și britanice vor fi printre primele care vor sosi în Ucraina.
Potrivit lui Zelenski, Franţa şi Marea Britanie sunt principalii reprezentanți ai continentului european, relatează RBC citat de Rador Radio România.
În timpul conferinţe susţinute, vineri, la Kiev, liderul ucrainean a declarat că nu poate spune exact când va sosi contingentul militar al acestor țări și nici numărul de soldaţi, „întrucât acest lucru ar încălca înţelegerile existente cu partenerii„.
„Sunt absolut sigur că (trupele franceze și britanice, n.r.) vor fi printre primele” – a subliniat președintele. Zelenski a făcut declaraţiile respective după o întâlnire care a avut loc, vineri, la Kiev, a reprezentanţilor „Coaliției celor dispuşi”, formată din ţări care şi-au manifestat dorinţa de a sprijini în continuare Ucraina.
La discuţii a participat şi comandantul-șef al Forțelor Armate ucrainene, Oleksandr Sirski.