Trupul neînsufleţit al Papei Francisc va fi depus miercuri în Bazilica Sfântul Petru înainte de funeralii / Credincioşii pot aduce un omagiu până vineri seară

Trupul Papei Francisc va fi mutat, miercuri, în Bazilica Sfântul Petru pentru a permite credincioşilor catolici să îi aducă un ultim omagiu înainte de funeraliile care se aşteaptă să îi aducă la Roma pe preşedintele american Donald Trump şi zeci de alţi lideri mondiali, transmite Reuters.

Francisc, un reformator revoluţionar, a murit luni la vârsta de 88 de ani în urma unui accident vascular cerebral şi a unui stop cardiac, punând capăt unei domnii de 12 ani, adesea turbulente, în care s-a confruntat în mod repetat cu tradiţionaliştii şi i-a apărat pe cei săraci şi marginalizaţi.

Trupul său, aşezat într-un sicriu deschis, urmează să fie dus din capela reşedinţei de la Vatican, unde a locuit, la Basilica Sfântul Petru, intrând pe uşa centrală, într-o procesiune grandioasă începând la ora 9.00 (10.00 – ora României), cu cardinali şi cântece latine.

După o slujbă religioasă, credincioşii şi publicul larg vor putea să-l viziteze pe defunctul suveran pontif până vineri la ora 19.00 (20.00 – ora României), funeraliile fiind programate pentru dimineaţa următoare.

Slujba va avea loc în aer liber, în Piaţa Sfântul Petru, şi urmează să fie condusă de decanul Colegiului cardinalilor, Giovanni Battista Re, în vârstă de 91 de ani. Zeci de mii de persoane sunt aşteptate să participe.

Trump, care s-a confruntat în repetate rânduri cu papa pe tema imigraţiei, va fi însoţit de prima doamnă Melania. Liderii din Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Ucraina, România, instituţiile UE şi ţara natală a lui Francisc, Argentina, şi-au confirmat de asemenea prezenţa.

CONCLAVUL NU VA AVEA LOC DECÂT PESTE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

Francisc a cerut să fie înmormântat în Santa Maria Maggiore din Roma, o bazilică romană de care era deosebit de ataşat, mai degrabă decât în Basilica Sfântul Petru, ca mulţi dintre predecesorii săi, cu o simplă inscripţie a numelui său în latină, Franciscus.

Marţi, Vaticanul a difuzat imagini cu papa îmbrăcat în veşmintele sale, ţinând în mână un rozariu, cu gărzile elveţiene în picioare lângă sicriul său. Demnitari, inclusiv preşedintele italian Sergio Mattarella şi lideri evrei italieni, au venit să aducă un omagiu.

Moartea sa, care a fost o surpriză relativă, deoarece apăruse în public cu o zi înainte, dar părea încă fragil după o dublă pneumonie şi o spitalizare de cinci săptămâni care s-a încheiat la 23 martie, a pus în mişcare ritualuri străvechi.

Aproximativ 60 de cardinali s-au reunit marţi pentru a decide planurile funerare, fiind planificate mai multe întâlniri în zilele următoare cu privire la alte afaceri urgente. Conclavul, care îl va alege pe noul papă, nu este aşteptat să înceapă înainte de 6 mai.

Nu există un candidat clar la succesiunea lui Francisc, deşi casele de pariuri britanice i-au desemnat ca favoriţi pe Luis Antonio Tagle, un reformator din Filipine, şi Pietro Parolin, o alegere de compromis din Italia.

Între timp, în perioada cunoscută sub numele de „sede vacante” (sediu vacant) pentru Biserica Catolică mondială, un cardinal cunoscut sub numele de camerlengo (şambelan), irlandezo-americanul Kevin Farrell, este însărcinat cu afacerile ordinare.

 

Fost premier al României trage un semnal de alarmă: ‘Genocid economic! Criza de acum e mai gravă decât pandemia!’

Bursele europene au închis marţi în creştere; Christine Lagarde spune că procesul de dezinflaţie din zona euro este ”aproape de finalizare”