Trupul pompierului dispărut în accidentul naval de pe Dunăre a fost găsit în Bulgaria

Cadavrul a fost observat plutind în apele fluviului, iar echipajele bulgare au alertat imediat partea română.

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj au intervenit pentru recuperarea corpului și l-au adus la mal. Ulterior acesta a fost predat Serviciului de Medicină Legală pentru efectuarea procedurilor necesare.

Vă reamintim că tragedia s-a produs după ce barca în care se aflau doi bărbați, un pompier de 46 de ani și un alt bărbat de 34 de ani, a fost lovită de un convoi de barje. Din nefericire, doar trupul unuia dintre cei doi a fost găsit până în prezent. Cel de-al doilea bărbat este în continuare căutat de autorități.

Cercetările în acest caz continuă.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Novak Djokovici spune că a revenit cu greu la hotel după meciul de sâmbătă de la Roland Garros. Care este motivul

UPDATE Alertă la metrou, la Eroii Revoluției: O tentativă de suicid a paralizat circulația trenurilor