Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei.
”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut într-un bazin betonat inundat, situat pe un teren viran din apropierea străzii Dunărea. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 37 de ani. Din nefericire bărbatul a fost declarat decedat, trupul acestuia fiind transportat la Institutul de Medicină Legală Timişoara, în vederea efectuării necropsiei”, a transmis IPJ Timiş.
Din primele informaţii se pare că decesul bărbatului a avut loc în urmă cu mai multe zile
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările în acest caz.