Infecţiile fungice severe reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, mai ales la pacienţii vulnerabili. Un nou studiu arată că, în prezenţa bacteriei care provoacă tuberculoza, un agent patogen fungic considerat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept „prioritate critică” poate deveni mai agresiv, cu potenţial de evoluţie clinică mai gravă.
este unul dintre cei patru agenţi patogeni fungici incluşi , publicată în octombrie 2022.
Infecţia se produce prin inhalarea sporilor sau a celulelor fungice prezente în mediul înconjurător. Această ciupercă colonizează iniţial plămânii şi poate ajunge ulterior la creier. În 2020, aproximativ la nivel mondial au fost asociate cu meningita fungică provocată de C. neoformans.
Tot mai multe date indică faptul că asocierea dintre Mycobacterium tuberculosis, bacteria care cauzează tuberculoza, şi C. neoformans reprezintă un risc major pentru sănătatea publică.
Co-infecţia comparativ doar cu infecţia fungică.
Într-un nou studiu, publicat luni, în , cercetătorii de la MRC Centre for Medical Mycology, din cadrul Universităţii Exeter, din Marea Britanie, au analizat direct interacţiunea dintre cei doi agenţi patogeni. Echipa a emis ipoteza că incubarea simultană a C. neoformans cu specii de Mycobacterium ar putea determina modificări de dimensiune şi formă ale celulelor fungice, orientate către o formă mai patogenă.
Rezultatele au confirmat această ipoteză. În prezenţa micobacteriilor, ciuperca şi-a modificat densitatea celulară, diversitatea celulară şi dimensiunea capsulei, o structură protectoare externă care înconjoară celula fungică. Unele dintre aceste modificări sunt cunoscute ca fiind asociate cu o capacitate crescută de a produce boală, ceea ce sugerează că o coinfecţie poate contribui la evoluţii clinice mai severe.
Cercetătorii au evaluat şi impactul asupra sistemului imun. Prin reproducerea în laborator a unui mediu pulmonar coinfectat, echipa aobservat că celulele imune au fost mai frecvent invadate de C. neoformans atunci când erau expuse la tuberculoză, comparativ cu situaţia în care această bacterie lipsea.
Autorii consideră că prezenţa simultană a unui agent bacterian şi a unuia fungic la nivel pulmonar poate agrava evoluţia bolii la pacienţi.
Următoarea etapă a cercetării constă în modelarea acestor coinfecţii pe modele animale, pentru a valida rezultatele în contextul unui sistem imun complet şi al unui mediu biologic mai complex.


