Ramazan Bayram, una dintre cele mai importante sărbători religioase islamice, cunoscută sub denumirea de Sărbătoarea dulce, este marcată în municipiul Tulcea, vineri dimineața, printr-un ceremonial religios în geamia Azzizie, al cărei minaret poate fi văzut, de pe Dunăre, de toți turiștii care se îndreaptă spre Deltă.
Conform tradiției musulmane, cele trei zile care urmează sunt dedicate rugăciunilor, recunoștinței față de Allah, familiei și actelor de caritate.
‘Această sărbătoare reprezintă un prilej de reflecție, solidaritate și reuniune, prin rugăciune, mese festive și gesturi de caritate. Este totodată un moment de împărtășire a valorilor și tradițiilor musulmane cu întreaga comunitate tulceană, într-un spirit de respect și conviețuire armonioasă. Fie ca aceste zile să aducă armonie în familiile și comunitatea noastră și să întărească legăturile dintre toți locuitorii orașului’, a scris primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, pe pagina proprie de pe o rețea de socializare.
Potrivit lucrării ‘Tulcea, esența diversității’, realizate de asociația Centrul european pentru diversitate, geamia Azzizie din Tulcea, denumită astfel după sultanul Abdul Aziz, în timpul căruia a fost construită în 1863, era centrul spiritual al comunității musulmane, în curtea geamiei funcționând Cadiatul – judecătoria religioasă și Muftiatul – centrul administrativ religios.
Clădirea, construită din piatră cioplită, impresionează prin cele 32 de ferestre și prin minaret, elementul de decor arhitectonic sub formă de turn fiind în secolul al XIX-lea cea mai înaltă construcție din oraș.
Turcii s-au stabilit în România pe parcursul mai multor secole, cea mai mare parte a populației fiind concentrată în Dobrogea. În județul Tulcea, turcii pre-otomani au întemeiat actualul oraș Babadag, iar cinci secole mai târziu, centrul cultural și spiritual al turcilor a devenit Medgidia.
Populația de origine turcă din județul Tulcea s-a redus semnificativ începând din deceniul al treilea al secolului trecut, atunci când Mustafa Kemal Ataturk, considerat întemeietorul Turciei moderne, a oferit etnicilor turci casă și pământ la revenirea în ținuturile natale.


