Şase persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Tulcea după ce au obligat mai multe tinere să se prostitueze, una dintre aceasta fiind minoră la momentul recrutării. Anchetatorii au stabilit că victimele erau agresate fizic atunci când refuzau să practice prostituţia sau când nu câştigau îndeajuns de mulţi bani, fiind supuse ”la injurii, denigrări, ameninţări şi alte forme de abuz emoţional, menite să le menţină într-o stare de temere şi de supunere”. Membrii grupării au obţinut sume importante de bani din exploatarea sexuală a victimelor. Ei şi-au cumpărat autoturisme de lux, iar o parte din bani i-au folosit la diverse jocuri de noroc.
Reprezentanţii DIICOT au anunţat, miercuri, că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au decis trimiterea în judecată a şase persoane, dintre care cinci în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism li lovirea sau alte violenţe.
Anchetatorii au precizat că cele şase persoane au constituit în luna ianuarie, în judeţele Tulcea şi Constanţa, o grupare pentru a obţine beneficii din exploatarea sexuală a şapte victime, una dintre acestea fiind minoră la data recrutării. Tinerele au fost obligate să se prostitueze în Tulcea, Braşov, Constanţa, dar şi în străinătate.
”Astfel, cinci dintre inculpaţi au recrutat persoanele vătămate, aflate într-o stare vădită de vulnerabilitate, provenind dintr-un mediu socio-economic precar, caracterizat prin lipsuri materiale constante, cu acces redus la educaţie, pe care le-au determinat să practice prostituţia, fie prin metoda cunoscută sub denumirea de «loverboy», constând în promisiunea unui viitor comun, fie prin recurgerea la mijloace de constrângere fizică şi psihică, în cazul celor care s-au opus. Victimele erau agresate fizic atunci când refuzau să practice prostituţia sau când nu câştigau îndeajuns de mulţi bani, fiind de asemenea supuse constant la injurii, denigrări, ameninţări şi alte forme de abuz emoţional, menite să le menţină într-o stare de temere şi de supunere”, au afirmat procurorii DIICOT.
Ei au menţionat că membrii grupării au obţinut importante sume de bani provenite din exploatarea sexuală a persoanelor vătămate, pe care le-au încasat integral sau într-un procent semnificativ, ”în mod direct sau indirect prin transfer bancar ori interpunerea altor persoane, menţinând astfel controlul economic şi psihologic asupra victimelor”.
De asemenea, anchetatorii au precizat ce au făcut membrii grupării cu bani obţinuţi în acest mod.
”Cu banii obţinuţi, inculpaţii au achiziţionat autoturisme de lux, şi-au creat un stil de viaţă luxos, o parte dintre aceştia fiind folosiţi şi la diverse jocuri de noroc. Cercetările au reliefat şi faptul că persoanele vătămate se cunoşteau între ele, fiind puse în contact direct de către membrii grupării în cadrul aceluiaşi circuit infracţional. De multe ori, acestea locuit sau au practicat prostituţia în aceleaşi locaţii, închiriate în regim hotelier, unde interacţionau constant”, a transmis sursa citată.
Procurorii DIICOT au stabilit că în acest mod, victimele au fost controlate în mod direct de către membrii grupării, care le stabileau ”programul de muncă”, tarifele şi servicii sexuale oferite, le supravegheau activitatea şi le preluau sumele obţinute.
„Au fost identificate situaţii în care mai mulţi inculpaţi au exercitat în mod cumulativ controlul asupra aceleiaşi victime, fie pentru a asigura un control eficient, fie pentru a evita ca aceasta să părăsească mediul de exploatare.
Totodată, unele dintre persoanele vătămate, aflate de mai mult timp în mediul de exploatare, au fost determinate de către membrii grupului infracţional organizat să adopte un rol activ în integrarea celor nou recrutate, oferindu-le sfaturi privind modul în care să se comporte cu clienţii, ce să le spună şi cum să gestioneze interacţiunile”, au mai afirmat procurorii DIICOT.
Ei au adăugat că persoanele trimise în judecată au acţionat astfel încât ”victimele să perceapă exploatarea sexuală ca pe o situaţia acceptabilă, în lipsa unor alternative reale, acestea fiind în dependenţă economică faţă de membrii grupării, care nu au controlat doar veniturile obţinute , ci şi nevoile lor de bază ale persoanelor vătămate, respectiv cazare, hrană, transport”.
De asemenea, în cadrul anchetei, procurorii DIICOT au menţionat că ”o parte dintre persoanele vătămate practicau prostituţia dinainte de a intra în contact membrii grupului infracţional organizat, care le-au intermediat şi sprijinit activitatea, fie prin stabilirea locaţiei, fie prin negocierea tarifelor sau a condiţiilor, însuşindu-şi ulterior o parte semnificativă din sumele obţinute de către victime”.
Totodată, procurorii au cerut prelungirea măsurilor preventive privative de libertate pentru cinci inculpaţi.
Ei au mai cerut instanţei luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de 225.552 lei şi 41.102 euro proveniţi din activitatea infracţională, luarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse a două autoturisme de lux, precum şi obligarea celor trimişi în judecată la plata sumei de 78.000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Tribunalului Tulcea.