Un mal de pământ s-a prăbuşit, miercuri seară, peste o locuinţă din Măcin, judeţul Tulcea şi a surprins un bărbat. El a fost scos de vecini şi persoanele care locuiau în gospodărie, iar echipajul medical i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la spital. Pompierii au evacuat din zona respectivă şase persoane, printre care şi un bebeluş.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Tulcea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri seara, prin apel 112, în localitatea Măciun pentru salvarea unei persoane dintr-o anexă a gospodăriei după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste aceasta.
La faţa locului s-au deplasat patru subofiţeri cu o autospecială de stingere şi modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar până la sosirea acestora, bărbatul respectiv a fost scos de vecini şi persoanele care locuiau în gospodărie.
Echipajul SMURD i-a acordat bărbatului primul ajutor şi apoi l-a transportat la spital pentru investigaţii şi tratament de specialitate deoarece prezenta mai multe leziuni şi contuzii.
”Concomitent, pompierii tulceni s-au asigurat că toate persoanele aflate în gospodărie nu se află în zona de pericol şi au fost evacuat din zonă şase persoane printre care şi un bebeluş. Au fost luate măsuri de izolare a zonei pentru evitarea oricărui pericol, a fost anunţată şi compania de electricitate pentru a pune în siguranţă un stâlp de medie tensiune care se afla în pericol de cădere întrucât malul prăbuşit a afectat fundaţia acestuia şi au fost anunţate autorităţile locale pentru a se găsi soluţii de adăpostire a persoanelor evacuate”, au afirmat pompierii.
Persoanele care se aflau în acea gospodărie au refuzat ajutorul autorităţilor deoarece au decis să locuiască la rude.
Acestea au refuzat ajutorul autorităţilor întrucât au decis să locuiască la rude.
Zona respectivă este în continuare monitorizată.


