Turcia cere Occidentului să ia ”măsuri descurajatoare” împotriva acţiunilor israeliene în Gaza şi Liban

Atacurile asupra Libanului din această săptămână au arătat că guvernul israelian plănuia să răspândească războiul în regiune, a declarat sâmbătă preşedintele Turciei Tayyip Erdogan, cerând ţărilor occidentale să ia ”măsuri descurajatoare” împotriva acţiunilor Israelului, transmite Reuters.

Erdogan a declarat într-o conferinţă de presă că războiul Israelului din Gaza va fi în fruntea agendei discursului său de marţi la Adunarea Generală a ONU.

”Pentru ca regiunea noastră să nu fie târâtă într-un mare dezastru, presiunea asupra Israelului trebuie să crească şi mai mult”, a declarat Erdogan într-o conferinţă de presă la Istanbul.

El a comentat despre atacurile din Liban săptămâna aceasta, inclusiv detonarea de pagere şi walkie-talkie ale membrilor Hezbollah, care au ucis 39 de persoane.

Atacurile asupra dispozitivelor de comunicaţii sunt considerate pe scară largă a fi fost efectuate de Israel, care nici nu a confirmat şi nici nu a infirmat implicarea sa.

”Este timpul ca toate ţările cu misiunea de a proteja pacea mondială să vină cu soluţii care să oprească Israelul. Pentru a pune capăt acestei opresiuni care durează de aproape un an, pentru a stabili o încetare permanentă a focului şi pentru a asigura fluxul nestingherit al ajutorului umanitar, noi toţi, întreaga lume şi în special ONU, avem îndatoriri importante”, a spus Erdogan.

Turcia a denunţat acţiunile Israelului în Gaza, care au venit ca răzbunare la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.

Israelul spune că aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise şi peste 250 de persoane au fost luate ostatice în timpul atacului.

Ofensiva militară ulterioară a Israelului în Fâşia Gaza a ucis peste 41.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătăţii din enclavă.

Ankara a oprit, de asemenea, orice comerţ cu Israelul şi a depus o cerere de a se alătura cazului Africii de Sud la Curtea Internaţională de Justiţie, acuzând Israelul de genocid.

Israelul a respins în mod repetat acuzaţiile de genocid ale cazului, ca fiind lipsite de temei.

 

Consilliul Judeţean Galaţi: Peste 3600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern, de 10.000 de lei pentru fiecare familie

Pământul va avea o a doua lună pentru două luni în acest an. Ce este 2024 PT5, descoperit recent de cercetători