Turcia: Derbiul Galatasaray – Fenerbahce va fi arbitrat de un central străin, anunţă TFF

Meciul din etapa a 25-a din Süper Lig dintre Galatasaray şi Fenerbahçe, programat luni, 24 februarie, pe Rams Park, va fi condus la centru de un arbitru străin. Federaţia turcă a făcut anunţul miercuri, în încercarea de a calma tensiunile legate de arbitraje, relatează L’Equipe.

Joi seară, Galatasaray şi Fenerbahçe vor înfrunta AZ Alkmaar şi, respectiv, Anderlecht în manşa secundă a play-off-ului Ligii Europa. Şi, fără îndoială, vor avea deja în minte confruntarea de lunea viitoare din Süper Lig. Fenerbahce este deja în urmă cu 6 puncte faţă de liderul Galatasaray.

Derbiul de la Istanbul este cu atât mai aprins cu cât cele două cluburi sunt în conflict de săptămâni întregi din cauza arbitrajului. La 9 februarie, tensiunile au atins cote maxime atunci când jucătorii echipei Adana Demirspor au decis să părăsească terenul după o jumătate de oră, în urma unui penalti acordat lui Galatasaray pentru ceea ce ei considerau a fi un fault inexistent. Rezultatul a fost o victorie cu 3-0 la masa verde pentru dublii campioni en titre.

Conducătorii clubului Fenerbahçe au emis atunci un comunicat incendiar, acuzându-i pe omologii lor de diverse practici ilegale. José Mourinho, antrenorul echipei Fenerbahçe, a adăugat un alt capitol la sfârşitul săptămânii trecute, afirmând că jucătorii săi, aflaţi la şase puncte în spatele lui Galatasaray în campionat, ar trebui să fie în frunte cu „opt sau nouă puncte în condiţii normale”.

În acest context, Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a anunţat miercuri că a fost desemnat un arbitru străin pentru a conduce meciul de luni. 

„Pentru a pune capăt dezbaterilor şi pentru a nu-i pune pe prietenii noştri arbitri într-o situaţie dificilă”, a explicat Ibrahim Haciosmanoglu, preşedintele TFF. Acesta hotărâse deja, în aprilie 2024, să desemneze arbitri asistenţi video străini pentru meciurile în care sunt implicate capetele de afiş ale campionatului.

 

VIDEO Protecția Consumatorilor bubuie afacerile chinezești: Un mare magazin, închis definitiv pentru nereguli grave; angajații au rupt sigiliile

VIDEO Călin Georgescu, interviu despre care cel care l-a realizat susține că ‘va cutremura Uniunea Europeană’