Turcia se declară pregătită să susţină armata siriană împotriva unor combatanţi kurzi, în a treia zi de confruntări armate la Alep, soldate cu 17 morţi, inclusiv 16 civili

Turcia este pregătită să ”susţină” armata siriană într-o ”operaţiune antiteroristă” împotriva unor combatanţi kurzi la Alep, principalul oraş din nordul Siriei, anunţă Ministerul turc al Apărării, relatează AFP.

”Dacă Siria ne cere asistenţa. Turcia îi va oferi susţinerea necesară”, anunţă ministerul turc în a treia zi de confruntări între forţe guvernamentale siriene şi kurzi.

”Securitatea Siriei este scuritatea noastră”, subliniază ministerul.

Confruntările armate au fost purtate, până în prezemt, ”în întregime de către armata sirană”, dă asigurări Ministerul turc al Apărării.

Aceste confruntări – care au izbucnit marţi la Alep – sunt cele mai grave între forţe guvernamentale siriene şi combatanţi kurzi.

Ele s-au soldat cu 17 morţi – dintre care 16 sunt civili -, potrivit Apărării Civile siriene.

Ele intervin în contextul în care puterea siriană şi forţele kurde au eşuat să aplice, până în prezent, un acord, semnat în martie, care prevede integrarea instituţiilor administraţiei autonome kurde din nordul Siriei în cadrul noului stat sirian.

Autorităţile siriene au avertizat joi că urmeau să reia bombardarea a două cartiere, la Alep, un oraş încercuit de către armata siriană.

Turcia, care are o frontieră de peste 900 de kilometri cu Siria, a desfăşurat pe teritoriul sirian – din 2016 şi până în 2019 – mai multe operaţiuni de anvergură împoriva combatanţilor kurzi.

 

Dakar: Americanul Mitch Guthrie a câştigat etapa a cincea la clasa auto. Ce loc au ocupat echipajele Dacia Sandriders

Rusia va considera orice prezenţă militară a Occidentului în Ucraina drept o ”ţintă militară legitimă”, reiterează Zaharova: ”Noile declaraţii militariste ale aşa-zisei Coaliţii a Voluntarilor şi regimului de la Kiev fac din ele o adevărată axă de război”