Turcia spune că Rusia i-a acordat o finanţare nouă de 9 miliarde de dolari pentru centrala nucleară Akkuyu

Rusia a furnizat o finanţare suplimentară în valoare de 9 miliarde de dolari pentru centrala nucleară Akkuyu, construită de compania rusă de stat Rosatom, potrivit ministrului turc al Energiei, care a adăugat că Ankara se aşteaptă ca centrala să devină operaţională în 2026, transmite Reuters.

Rosatom construieşte prima centrală nucleară a Turciei la Akkuyu, în provincia mediteraneană Mersin, în baza unui acord semnat în 2010, cu o valoare totală de aproximativ 20 de miliarde de dolari. Proiectul era iniţial programat să intre în funcţiune în acest an, însă a suferit întârzieri.

”Această finanţare va fi, cel mai probabil, utilizată în perioada 2026–2027. Pentru anul 2026 vor exista cel puţin 4–5 miliarde de dolari din această sumă sub formă de finanţare externă”, a declarat ministrul Alparslan Bayraktar, citat într-un comunicat al ministerului, după un briefing susţinut la Istanbul.

Bayraktar a mai spus că Turcia poartă discuţii cu Coreea de Sud, China, Rusia şi Statele Unite privind dezvoltarea unor proiecte nucleare în provincia Sinop şi în regiunea Tracia, subliniind că Ankara îşi doreşte „cea mai competitivă ofertă”.

Oficialul a reiterat că Turcia urmăreşte să producă energie nucleară pe plan intern şi intenţionează să ofere în perioada următoare date clare privind obiectivele sale în acest domeniu.

Separat, Bayraktar a anunţat că Turcia discută cu compania saudită ACWA Power un pachet de proiecte solare cu o capacitate totală de 5.000 de megawaţi. ”Ne aşteptăm să finalizăm acordul în primul trimestru din 2026, cu o primă etapă de 2.000 de megawaţi. Vorbim despre un proiect solar de 2.000 de megawaţi: 1.000 de megawaţi în Sivas şi 1.000 de megawaţi în Taseli”, a precizat ministrul.

De asemenea, Turcia poartă discuţii cu o altă companie din regiunea Golfului pentru un proiect combinat de energie solară şi stocare, cu un cost estimat între 1,5 şi 2 miliarde de dolari, fără a oferi alte detalii.

 

Aproximativ 15.000 de combatanţi yemeniţi susţinuţi de Raid, comasaţi la frontiera Arabiei Saudite cu Yemenul. Separatişti STC din cadrul Guvernului yemenit denunţă atacuri saudite vizând poziţii pe care le-au cucerit luna trecută în estul Yemenului

UPDATE – Grav accident în judeţul Olt, cu 11 maşini implicate, în care se aflau 27 de persoane/ Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, mobilizat / Traficul, deviat / Momentul impactului, surprins în imagini/ Precizările MS – FOTO / VIDEO