Turneul Campioanelor: Swiatek a obţinut prima victorie după două luni / Şi Gauff s-a impus duminică

Iga Swiatek, cap de serie numărul 2, a reuşit să o învingă pe Barbora Krejcikova, favorita numărul 8, cu 4-6, 7-5, 6-2, duminică, la Turneul Campioanelor.

Primul pas la Riad a fost aproape un pas greşit pentru Swiatek, care nu mai jucase un meci de două luni. Abia după ce a fost condusă cu 3-0 în setul al doilea a început să arate ca o campioană de cinci ori la Grand Slam la simplu.

„Chiar dacă am jucat o mulţime de meciuri de antrenament, am cam uitat pentru o vreme cum este să simţi toate acele lucruri, un stres şi emoţii puţin diferite. Cu siguranţă, am avut nevoie de ceva timp pentru a mă adapta. Cel mai important lucru a fost că, deşi s-a întâmplat, am reuşit să lupt prin asta. Şi am avut suficientă răbdare să aştept să mă simt mai bine”, a declarat Swiatek.

Tot duminică, locul 3 WTA, Coco Gauff, a învins-o pe favorita 6, Jessica Pegula, scor 6-3, 6-2.

 

ALEGERI ÎN MOLDOVA. Record istoric de participare în diaspora. Program prelungit cu o oră la Braşov, Constanţa, Tel Aviv, dar şi la Moscova

Atletism: Kenyanca Sheila Chepkirui (feminin) şi olandezul Abdi Nageeye (masculin),câştigători surpriză la Maratonul de la New York