Turneul Campionilor (ATP Finals), competiţia de final de sezon din circuitul profesionist masculin de tenis, care reuneşte anual cei mai buni opt jucători ai lumii, va continua să se dispute în Italia până în 2030, a anunţat preşedintele Asociaţiei Tenismenilor Profesionişti, Andrea Gaudenzi, duminică seara, după finala ediţiei 2024, informează AFP, scrie Agerpres.
„Sunt bucuros să anunţă că ATP Finals va rămâne în Italia încă cinci ani, până în 2030”, a declarat Gaudenzi chiar înainte de a-i înmâna trofeul rezervat câştigătorului compatriotului său Jannik Sinner, care l-a învins în finală, cu 6-4, 6-4, pe americanul Taylor Fritz.
Contractul dintre Federaţia italiană de tenis şi ATP expira iniţial în 2025. „Turneul maeştrilor” este organizat din 2021 la Inalpi Arena din Torino.
Zvonurile sugerau că ATP intenţionează să îşi mute evenimentul major în peninsula arabică, unde Arabia Saudită, foarte activă în sportul profesionist, găzduieşte deja turneul similar feminin, organizat de WTA.
Înainte de Torino, Turneul Campionilor, creat în 1970 şi care a avut o lungă perioadă sediul la New York, s-a derulat la Londra din 2009 până în 2020, după patru ediţii la Shanghai, în China (2004-2008).
Dar turneul şi-ar putea schimba cadrul începând din 2026, pentru a se muta la Milano, capitala economică a Italiei, unde se construieşte o nouă sală, mai mare decât Inalpi Arena, în vederea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026.
„Nu s-a luat nicio decizie într-un fel sau altul dacă ATP ar trebui să decidă să-şi prelungească contractul cu noi”, a declarat preşedintele Federaţiei italiene de tenis, Angelo Binaghi, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o înaintea anunţului ATP.
Profitând din plin de efectul Sinner, turneul se bucură de o mare popularitate, potrivit conducătorul tenisului italian: 210.275 de bilete au fost vândute în 2024, faţă de 185.000 în 2023, iar impactul economic al competiţiei a fost înmulţit cu cinci începând din 2021, pentru a ajunge la 503,4 milioane de euro.