Turul Spaniei, fără câştigător în etapa a 11-a. Manifestanţi pro-palestinieni au perturbat linia de sosire

Știri de azi | Turul Spaniei, fără câştigător în etapa a 11-a. Manifestanţi pro-palestinieni au perturbat linia de sosire - Știri de azi |
#image_title

Nu a existat niciun câştigător în etapa a 11-a a Turului Spaniei, miercuri, după ce organizatorii au decis ca etapa să se termine la trei kilometri de linia de sosire, din cauza manifestanţilor pro-palestinieni care au provocat tulburări la finişul din Bilbao, relatează Reuters.

„Din cauza unor incidente la linia de sosire, am decis să oprim cronometrarea la trei kilometri înainte de linie”, a anunţat directorul cursei la Radio Vuelta. „Nu vom avea un câştigător al etapei. Vom acorda punctele pentru clasamentul montan şi sprintul intermediar, dar nu şi pentru linia de sosire.”

Perturbările au început devreme, când cursa a fost oprită în zona neutră, după ce protestatarii care purtau un banner s-au adunat pe şosea, înainte de a fi îndepărtaţi de poliţie.

Mai târziu, protestatarii au întins un banner peste drum în faţa plutonului, dar acesta a trecut fără probleme, iar de-a lungul traseului cursei au fost arborate steaguri basce şi palestiniene.

Etapa de 157,4 km, care a început şi s-a încheiat la Bilbao, se afla în ultimii 20 de kilometri când a fost făcut anunţul, în timp ce principalii ciclişti din clasamentul general se luptau în fruntea plutonului.

Liderul cursei, Jonas Vingegaard (Visma-Lease a Bike), şi britanicul Tom Pidcock (Q36.5 Pro Cycling Team) s-au desprins de rivalii lor în ultimii kilometri şi au ajuns primii la linia de sosire anticipată.

Cursa s-a încheiat într-un mod ireal, Vingegaard şi Pidcock neştiind exact unde se afla noua linie de sosire. „Sincer, este greu să descriu dezamăgirea”, a spus Pidcock „Simţeam că astăzi era ziua mea. Cred că ar trebui să existe întotdeauna o linie de sosire.”

Britanicul a avut şi un mesaj pentru protestatari. ”Să ne puneţi în pericol nu vă va ajuta cauza”, a spus el. 

Înaintea etapei, Asociaţia Cicliştilor Profesionişti (CPA) a solicitat îmbunătăţirea securităţii la Vuelta, după ce o serie de incidente cu protestatari au stârnit îngrijorări cu privire la siguranţa cicliştilor, echipa Israel-Premier Tech fiind ţinta principală.

Marţi, în etapa a 10-a, au avut loc incidente care au provocat căderea unui ciclist, iar în etapa a 5-a, în timpul probei de contratimp pe echipe, echipa Israel-Premier Tech a fost oprită pe şosea de un grup de protestatari care fluturau steaguri palestiniene.

Știri de azi | Trump s-a supărat pe un reporter polonez care a sugerat că nu a luat „nicio măsură” împotriva lui Putin. „Veţi vedea că se vor întâmpla lucruri” dacă SUA sunt nemulţumite, promite el - Știri de azi |

Trump s-a supărat pe un reporter polonez care a sugerat că nu a luat „nicio măsură” împotriva lui Putin. „Veţi vedea că se vor întâmpla lucruri” dacă SUA sunt nemulţumite, promite el

Știri de azi | Tanczos Barna: Domnul Bolojan este o persoană cu flexibilitate mult redusă faţă de alţii, să nu spun că este inflexibil, dar este o persoană care are determinarea, forţa şi curajul necesar să treacă România printr-o asemenea perioadă - Știri de azi |

Tanczos Barna: Domnul Bolojan este o persoană cu flexibilitate mult redusă faţă de alţii, să nu spun că este inflexibil, dar este o persoană care are determinarea, forţa şi curajul necesar să treacă România printr-o asemenea perioadă