Compozitorul Jolt Kerestely rămâne în memoria oamenilor prin sensibilitatea, eleganța și noblețea melodică a muzicii sale, lăsând o moștenire artistică ce va continua să emoționeze generații întregi, transmite joi Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.
”Ne despărțim cu adâncă emoție de Jolt Kerestely, una dintre figurile emblematice ale muzicii românești, membru de marcă al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. (…) Muzica ușoară românească pierde un mare creator. Jolt Kerestely rămâne în memoria noastră prin sensibilitatea, eleganța și noblețea melodică a muzicii sale – o moștenire artistică ce va continua să emoționeze generații întregi”, se arată într-un comunicat al UCMR transmis AGERPRES.
Născut în 1934, la Târgu Mureș, Jolt Kerestely a avut o carieră impresionantă, compunând șlagăre care au îmbogățit patrimoniul muzicii ușoare românești, precum ‘Copacul’, ‘Tăcutele iubiri’, ‘Noapte, fată cu cercei de smoală’, ‘Lumea de dragoste’, ‘Un buchet de crizanteme’, ‘Dragoste de corturar’, ‘Te rog zâmbește, fată frumoasă!’, ‘Coca’, ‘Însingurare’, ‘Cine iubește’, ‘Într-un oraș, într-un tramvai’, interpretate de voci de referință ale scenei muzicale.
Absolvent al Conservatorului din Cluj, Jolt Kerestely și-a legat destinul profesional, vreme de decenii, de Televiziunea Română, unde a activat ca regizor muzical. Deși cunoscut mai ales pentru șlagărele sale, Jolt Kerestely nu s-a limitat la acest gen. Dincolo de muzica ușoară, Kerestely a abordat și creația lirică și, cu precădere, romanța.
A compus piese ce au fost premiate la Festivalul Național Crizantema de Aur de la Târgoviște, pe care l-a onorat ani la rând ca președinte al juriului de creație. Romanța ‘Plec de la tine lăcrimând’, interpretată de Daniela Vlădescu, rămâne una dintre cele mai expresive creații ale sale în acest registru, precizează UCMR.
Pentru meritele sale artistice, a fost recompensat cu Premiul de excelență la Festivalul Mamaia 2001 pentru întreaga activitate profesională, a primit Diploma de excelență acordată de Ministerul Culturii și Cultelor în anul 2002 și Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în anul 2014.
În ultimul deceniu, colaborarea sa cu Paul Surugiu-Fuego a fost deosebit de rodnică, fiind concretizată în albume lansate de casa de discuri Eurostar, dintre care două au fost distinse cu premii ale UCMR.
Jolt Kerestely a decedat marți, la vârsta de 91 de ani.
Citeşte şi:
Artiștii deplâng moartea lui Jolt Kerestely
A murit compozitorul Jolt Kerestely (fișă biografică)


