Ucraina a test cu succes prima sa rachetă balistică, anunţă Zelenski. Kievul a folosit avioane de vânătoare de tip F-16 pentru a respinge ultimele atacuri aeriene ruse. 100 de localităţi şi 1.294 de kilometri pătraţi, cuceriţi în Kursk. 594 de militari ru

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă marţi efectuarea – cu succes – a unui prim test de rachetă balistică de fabricaţie ucraineană, la câteva zile după ce s-a felicitat de apariţia pe front a unei drone-rachete cu rază lungă de acţiune, relatează AFP.

”Prima rachetă balistică ucrainană a fost testată cu succes”, a anunţat Volodimir Zelenski.

”Felicit industria apărării pentru asta”, a adăugat într-o conferinţă de presă la Kiev.

Zelenski a refuzat să ”dea detalii suplimentare” despre această nouă armă.

Aceste rachete au o traiectorie ”balistică”, adică influenţată numai de gravitaţie şi de viteza dată la momentul propulsării.

Ucraina a folosit avioane de vânătoare de tip F-16 – livrate de către partenerii săi din Occident – pentru a respinge ultimele atacuri aeriene ruseşti ”masive”, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

”În aceste atacuri masive ruseşti, noi am distrus rachete şi drone cu ajutorul (unor avioane de vânătoare de tip) F-16”, a anunţat Volodimir Zelenski în această conferinţă de presă.

El a reiterat că numnărul avioanelor de tip F-16 primite de Kiev ”nu este suficient”.

Ucraina a cucerit 100 de localităţi şi 1.294 de kilometri pătraţi în regiunea rusă de frontieră Kursk în care a luat prizonieri 594 de militari inamici de la începutul ofensivei. în urnmă cu trei săptămâni, a anunţat marţi comandantul armatei ucrainene.

”Până în prezent, am preluat controlul al 1.294 de kilometri pătraţi de teritoriu şi al 100 de localităţi”, a anunţat, în cursul unui forum, la Kiev, Oleksandr Sîrski.

În total ”594 de membri ai forţelor armate ruse au fost luaţi prizonieri în această zonă”, a anunţat el.

Angel Tîlvăr l-a primit la sediul MApN pe noul ataşat american al apărării la Bucureşti, colonelul Robert Kammerer: Angajamentul SUA în România este esenţial în consolidarea posturii de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre

Kremlinul pune Parisul în gardă împotriva oricărei ”tentative de intimidare” după arestarea CEO-uluiTelegram Pavel Durov