”Ne pregătim foarte bine pentru noua rundă de discuţii din Europa. Astăzi, am avut o întâlnire cu militarii noştri şi cu ministrul apărării. În ceea ce priveşte dronele – producţia noastră internă va fi intensificată”, a spus Zelenski, pe Facebook, în mesajul zilnic către popor.
El a mai arătat că luni a discutat toate aspectele legate de comenzi, contracte şi capacitatea maximă a producţiei.
”Voi discuta cu partenerii noştri despre noi investiţii în Ucraina – în armele noastre. Prioritatea o reprezintă dronele, dronele interceptoare şi dronele de atac cu rază lungă de acţiune. Şi, bineînţeles, frontul – tot ceea ce au nevoie luptătorii noştri de pe linia frontului, tot ceea ce ţine cu adevărat în frâu atacurile ruseşti”, a subliniat Volodimir Zelenski.
”Sunt recunoscător tuturor producătorilor ucraineni de drone – fiecărui dezvoltator, tuturor celor care în prezent lucrează din greu pentru a avansa activ dronele interceptoare. Acest lucru este extrem de important. Rusia investeşte în capacităţile sale fără pilot, Rusia plănuieşte să crească numărul de drone folosite în loviturile împotriva statului nostru. Noi ne pregătim contramăsurile”, a mai transmis Zelenski.