Ucraina şi Rusia se acuză reciproc de un atac la staţia de măsurarea gazelor naturale de la Sudja, aflată sub controlul ucrainenilor din august 2024

Ucraina şi Rusia se acuză reciproc, vineri, de atacarea unei importante staţii de măsurarea gazelor naturale, la Sudja, ocupată de către forţele ucrainene din vara lui 2024, în regiunea rusă de frontieră Kursk, care permitea odinioară transportului gazelor naturale ruseşti către Europa pe teritoriul ucrainean, relatează AFP.

Televiziunea rusă de stat Rossia 24 şi mai multe canale ruseşti de ştiri pe Telegram – inclusiv Baza, apropiată forţelor de ordine, şi Mash – au publicat imagini cu această staţie în flăcări şi acuză armata ucraineană de faptul că este de vină.

Autorităţile ruse nu au făcut însă niciun anunţ oficial în acest sens.

Statul Major al armatei ucrainene a denunţat rapid, a rândul său, ”o campanie de discreditare” rusă.

TIRURI DE OBUZE NOCTURNE

”Aceste acuzaţii sunt fără fundament, În realitate, staţia a fost bombardată intensiv în mai multe rânduri de ruşi înşişi”, anunţă pe Facebook Statul Major ucrainean, care dă asigurări că forţe ruse au ”tras cu obuze de artilerie asupra instalaţiei” în cursul nopţii de joi spre vineri.

Instalaţia a fost ”bombardată vara trecută cu bombe aeriene ghidate, iar acum trei zile ruşii au lovit-o din nou cu rachete ghidate”, precizează Statul Major.

Staţia de măsurarea gazelor naturale de la Sudja se află sub controlul forţelor ucrainene din august 2024.

INFRASTRUCTURI ENERGETICE, ŢINTITE ÎN CONTINUARE

În pofida unui acord între Donald Trump şi Vladimir Putin – validat de Kiev în urma unor presiuni americane – în vederea unui armistiţiu limitat al atacurilor vizând infrastructuri energetice ale celor doi beligeranţi, bombardamentele ruse şi ucrainene vizând aceste instalaţii au continuat în ultimele zile.

Confrunătri armate violente continuă, în paralel, în regiunea rusă Kursk, în apropierea frontierei cu Ucraina, în care forţe ruse au înaintat cu o vizteză fără precedent în ultimele săptămâni, cu scopul de a da afară trupele ucrainene de pe teritoriul rus.

Rusia a devastat reţeaua energetică ucraineană în peste trei ani de invazie, iar Ucraina, ca represalii la aceste atacuri, a distrus numeroase terminale petroliere ruseşti cu drone explozive curază lungă de acţiune.

Sorana Cîrstea s-a oprit în turul doi la Miami Open, învinsă de deţinătoarea trofeului

Dorel dă lovitura și în Brăila! O trecere de pietoni a fost mutată din fața școlii direct în buza unei parcări. Elevii, în pericol