”Condamnăm loviturile aeriene ale Rusiei asupra zonelor dens populate şi sprijinul său continuu acordat reprimării din partea regimului Al-Assad”, indică un comunicat al purtătorului de cuvânt pentru afaceri externe al UE, Anouar El Anouni.
”Monitorizăm atent aceste evoluţii şi suntem extrem de îngrijoraţi în legătură cu securitatea şi mijloacele de trai ale civililor. le cerem tuturor grupărilor înarmate să respecte dreptul umanitar internaţional în orice circumstanţe”, a adăugat reprezentantul UE.
Bruxellesul este îngrijorat de posibilitatea ca intensificarea luptelor în Siria să conducă la creşterea numărului persoanelor ce fug de război şi ajung în UE.
ONU, alarmată de escaladarea violenţelor
La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, „alarmat de recenta escaladare a violenţelor în nord-vestul Siriei”, a făcut apel luni la „încetarea imediată a ostilităţilor”, potrivit purtătorului său de cuvânt, Stéphane Dujarric.
„Toate părţile trebuie să facă tot posibilul să protejeze civilii şi infrastructurile civile, inclusiv să permită trecerea în deplină siguranţă a civililor care fug din calea ostilităţilor. Sirienii suferă din cauza acestui conflict de aproape 14 ani. Merită un orizont politic care să-i conducă spre un viitor paşnic, nu mai multă vărsare de sânge”, a declarat Dujarric.
Alianţa grupurilor islamiste armate Organizaţia pentru Eliberarea Levantului a început miercuri o amplă ofensivă în nordul Siriei şi a reuşit să alunge armata regulată a acestei ţări din marile regiuni nordice.
Pentru prima dată de la începutul războiului civil în 2011, regimul a pierdut complet controlul asupra Alepului, cel de-al doilea oraş al Siriei, un eşec usturător provocat de această coaliţie de grupuri rebele dominată de islamişti radicali.
În aceste condiţii de insecuritate, operaţiunile umanitare ale ONU şi ale partenerilor săi au trebuit să fie „în mare măsură suspendate” în anumite zone din Alep, Idlib şi Hama, a spus Stephane Dujarric, subliniind imposibilitatea accesului în special la depozitele unde este ţinut ajutorul umanitar.
„Acest lucru a cauzat perturbări serioase în accesul populaţiei la ajutoare vitale”, a adăugat el, dând asigurări că ONU este hotărâtă să rămână la faţa locului pentru a-şi continua misiunea de asistenţă umanitară.
Dujarric s-a declarat totodată îngrijorat de înrăutăţirea situaţiei sanitare, în special „din cauza prezenţei cadavrelor neîngropate şi a lipsei de apă potabilă”.
Siria se confruntă deja cu una dintre cele mai grave crize umanitare din lume, cu 16,7 milioane de persoane care au nevoie de ajutor umanitar şi 7 milioane de oameni strămutaţi, a amintit el.