UE restricţionează utilizarea ”chimicalelor eterne” în spumele de stingere a incendiilor

Știri de azi | UE restricţionează utilizarea ”chimicalelor eterne” în spumele de stingere a incendiilor - Știri de azi |
#image_title

Comisia Europeană a anunţat vineri introducerea unor restricţii privind utilizarea substanţelor cunoscute sub numele de PFAS, sau ”chimicale eterne”, în spumele de stingere a incendiilor — un pas important către obiectivul Uniunii Europene de a reduce treptat folosirea acestor compuşi în bunurile de consum.

PFAS (substanţe per- şi polifluorurate) nu se descompun în mediul înconjurător, acumulându-se în ecosisteme, în apa potabilă şi în organismul uman, ceea ce ridică serioase probleme de sănătate şi mediu.

Noile restricţii vor intra în vigoare până la sfârşitul lunii octombrie, cu perioade de tranziţie variabile — de la câteva luni pentru unele industrii până la zece ani, în funcţie de domeniul de utilizare. Vânzarea extinctoarelor portabile care conţin PFAS va fi interzisă după şase luni, iar utilizarea acestora în activităţi de instruire, testare şi de către serviciile municipale de pompieri va fi restricţionată după 18 luni.

Pentru siturile industriale cu risc ridicat, care stochează cantităţi mari de lichide inflamabile, se va aplica o perioadă de tranziţie de zece ani.

”Aproximativ 60% din spumele de stingere conţin PFAS, ceea ce a dus la numeroase cazuri de contaminare a solului şi a apei, inclusiv a apei potabile. Aceasta este o etapă importantă în combaterea poluării cu PFAS în întreaga Europă”, a declarat comisarul european pentru mediu, Jessika Roswall.

 

Știri de azi | Şeful DNA: Considerăm că atenţia de care ne bucurăm din partea preşedintelui e o invitaţie în a accelera lupta anticorupţie /Am avut cazuri cu rezonanţă publică în ultimii doi ani /Cred că lucrurile astea trebuie comunicate gradual mai bine de către noi - Știri de azi |

Şeful DNA: Considerăm că atenţia de care ne bucurăm din partea preşedintelui e o invitaţie în a accelera lupta anticorupţie /Am avut cazuri cu rezonanţă publică în ultimii doi ani /Cred că lucrurile astea trebuie comunicate gradual mai bine de către noi

Știri de azi | O decizie a americanilor de a trimite rachete Tomahawk Kievului ar putea distruge relaţiile dintre Rusia şi SUA, avertizează Putin - Știri de azi |

O decizie a americanilor de a trimite rachete Tomahawk Kievului ar putea distruge relaţiile dintre Rusia şi SUA, avertizează Putin