Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a oferit detalii despre inspecția de la Spitalul Floreasca, dezvăluind că pacienta arsă avea analgezice disponibile, contrar afirmațiilor că nu există medicamente pentru durere.
„Când am citit scrisoarea, am încremenit. Nu mi-a venit să cred că în 2025 un pacient urlă de durere. Pacientei i s-a spus că nu sunt analgezice. Fals. Au fost analgezice și sunt în continuare”, a declarat Rogobete la postyl de televiziune Digi24.
I-a cerut public demisia. Ce a găsit la controale a fost scandalos
Referitor la coordonatorul ATI, Rogobete a precizat că acesta „cu izbucnirea scandalului și-a prelungit concediu” și că i-a sugerat public demisia, fără să se întâlnească cu el în timpul inspecției.
În urma controalelor, ministrul a dat amenzi companiei de deratizare și a descoperit că secția de arși grav nu deține ventilație centralizată specifică pentru pacienții critici: „Am găsit și am aplicat amenzi companiei de deratizare. În timpul insecției nu s-au găsit gândaci. Îmi e greu să verific în trecut cu ce concentrații s-au făcut deratizările. Inspecția continuă. Gândacii nu au fost în secția de arși, ci într-un centru postoperator. Nu au fost în secția de mari arși, ci pe același etaj de postoperator. Nu e o justificare. Am văzut o neconcordanță în acreditarea acestei unități. Secția de arși grav nu deține ventilație centralizată, una specifică pentru pacienții critici cu arsuri grave. Nu pot răspunde pentru ce a fost în trecut. Am asumat că vom face un acord de achiziție pentru acest sistem”.
Din septembrie-octombrie, toate spitalele vor fi evaluate prin interviuri telefonice neanunțate pentru satisfacția pacienților.
Ministrul a explicat că problema principală a fost lipsa de comunicare:
„Faptul că nu s-a comunicat zile la rând cu pacienta și aparținătorii ține mult de deontologie profesională”.
El a criticat faptul că în facultățile de medicină nu sunt dezvoltate cursuri de comunicare precum în străinătate.
”Am fost la Floreasca pentru a avea o discuţie cu conducerea unităţii sanitare, pe de o parte, dar şi cu reprezentanţii echipelor medicale implicate în activitatea Centrului de Arşi. Este adevărat că m-am dus cu toate datele tehnice la mine pentru că Inspecţia Sanitară de Stat a fost trimisă încă de săptămâna trecută, de când am avut prima sesizare în acest caz. Ulterior, am trimis Corpul de Control pentru verificări administrative şi în dialog continuu cu doamna profesor Poiană, cu reprezentantul Colegiului Medicilor din România, care a început o anchetă, practic al treilea control în această situaţie, pentru a verifica conduita medicală, terapeutică”, a afirmat ministrul Sănătăţii, marţi seară, la Digi 24.
El a fost întrebat când vor veni deciziile în urma controalelor făcute la Spitalul Floreasca.
”Deciziile au fost luate o mare parte din ele înainte de a avea rezultatele finale ale controalelor pentru că eu am văzut etapizat care sunt rezultatele controalelor. Deciziile sunt următoarele: voi modifica ordinul de ministru care reglementează funcţionarea centrelor de arşi, îl voi adapta mult mai bine realităţii. Am dispus deja, sigur, măsurile de sancţiune financiară pentru companiile care nu şi-au făcut treaba în acea unitate sanitară”, a mai afirmat ministrul Rogobete.
Context
O femeia a fost internată 53 de zile în spital, după ce centrala din locuinţa familiei a explodat. În acest timp, a contractat mai multe bacterii, a strigat de durere, a suferit multiple operaţii, în timp ce gândacii mişunau prin salon, la câţiva metri de patul pacientului considerat critic, relatează News.ro.
Sora pacientei, care a donat piele pentru operaţiile acesteia, a povestit întreaga situaţie în repetate postări pe Facebook, în una dintre acestea reclamând lipsa igienei şi ataşând fotografii cu gândaci, surprinse aproape de patul pacientei care avea arsuri critice. Sora sa a suferit arsuri după ce centrala locuinţei a explodat, iar femeia a intrat în casă să-şi salveze cei doi copii mici.
Ulterior, femeia a povestit că sora sa a contractat multiple bacterii în timpul internării, diagnosticul fiind confirmat de medicii din Belgia, unde a reuşit să o transfere într-un final pe sora sa.