Ultimă oră Noul Guvern din Siria a suspendat Parlamentul și Constituția pentru trei luni de zile

„O comisie juridică și pentru drepturile omului va fi formată pentru a revizui constituția și apoi pentru a face amendamente”, a explicat el.

Constituția actuală datează din 2012 și nu specifică faptul că islamul este religia de stat. Rebelii conduși de islamiști radicali care au preluat duminică puterea în Siria au numit un șef al guvernului de tranziție, Mohammad al-Bashir, care va rămâne în funcție până la 1 martie 2025.

Mohammad al-Bashir a condus până acum „guvernul de salvare” al bastionului rebel Idlib, în nord-vestul Siriei. Obeida Arnaout a indicat că marți a avut loc o reuniune „între miniștrii guvernului salvării și foști miniștri (ai puterii lui Bashar al-Assad) pentru a realiza transferul de putere”.

„Această perioadă de tranziție va dura trei luni”, a adăugat Obeida Arnaout. „Prioritatea noastră este să păstrăm instituțiile și să le protejăm”, a asigurat oficialul.

G7 a declarat joi că este gata să sprijine tranziția Siriei către un guvern „incluziv și non-sectar” și a cerut noilor săi lideri să sprijine drepturile femeilor, statul de drept și „minoritățile religioase și etnice”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Răsturnare de situație în cazul disidentului G. Ursu: ÎCCJ a admis cererea urmașilor de revizuire a sentinţei prin care torţionarii acestuia au fost achitaţi

Guvernul suplimentează bugetele ministerelor Educaţiei, Agriculturii, Justiţiei şi Muncii