UMF Iași va pregăti din anul universitar următor medici şi asistenţi militari

Potrivit unei postări de pe pagina de facebook a UMF Iaşi, înainte de a susţine concursul de admitere candidaţii interesaţi trebuie să treacă prin procesul de recrutare şi selecţie specific al MApN, urmând ca testul grilă pentru admiterea pe locurile alocate la cererea şi în acord cu nevoile Ministerului Apărării Naţionale la programele de studiu Medicină şi Asistenţă medicală generală să fie susţinut la aceeaşi dată şi în aceleaşi condiţii de concurs ca şi la celelalte programe de licenţă, pe 13 iulie.

Cifra de şcolarizare urmează să fie stabilită şi comunicată UMF Iaşi de către MApN.

Studenţii care vor urma programele de studiu organizate pentru MApN vor beneficia de o pregătire dublă: cursurile obişnuite din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, alături de colegii lor civili, dar şi un modul de pregătire medico-militară organizat de Institutul Medico-Militar, aflat în subordinea MApN.

Aceeaşi sursă menţionează că pentru înscrierea la concurs candidaţii vor accesa platforma de înscriere online de pe pagina principală a site-ului universităţii, unde îşi vor crea cont şi vor completa dosarul de înscriere.

Dosarele candidaţilor înscrişi la programele de studiu Medicină militară şi Asistenţă medicală generală militară vor fi validate că se încadrează în reglementările specifice MApN de către Institutul Medico-Militar.

Listele finale cu rezultatele obţinute de către candidaţi se vor afişa la sediul Universităţii şi vor fi aduse la cunoştinţa Institutului Medico-Militar.

Aliaţii apropiaţi ai Ucrainei avertizează Europa împotriva revenirii la gazele ruseşti, ca parte a unui acord de pace

Serie de cutremure în Santorini – Guvernul de la Atena a declarat stare de urgență