Un agent Secret Service, concediat după ce foloseşte casa din Hawaii a soţilor Obama în scop personal

Un agent din cadrul Secret Service însărcinat să-l protejeze pe Barack Obama a fost concediat în urma unor dezvăluiri cu privire la faptul că a folosit casa fostului preşedinte al Statelor Unite din Hawaii în scopuri personale, o informaţie confirmată la postul ABC News de către însărcinatul cu comunicarea Serviciului Secret Anthony Guglielmi.

Fosta parteneră a acestui agent povesteşte într-o carte cum acesta a invitat-o, în 2022, pe această proprietate de la malul mării, în timp ce familia Obama nu era acasă.

Koryeah Dwanyen descrie în această carte, ”Undercover Heartbreak: a Memoir of Trust and Trauma”, apărută la 28 octombrie, o serie de potenţiale breşe de securitate comise de către fostul său partener, însărcinat atunci cu securitatea lui Barack Obama.

El i-a trimis mai multe fotografii cu această casă, după care i-a propus să vină să petreacă o vreme în aceasta, potrivit ABC News.

Anthony Guglielmi a confirmat că un incident care corespunde acestei mărturii a avut loc şi că o anchetă a fost deschis înainte ca agentul să fie concediat.

”La 6 noiembrie 2022, un agent al Secret Service însărcinat cu protecţia persoanelor a introdus fără autorizaţie o persoană care nu avea acces în reşedinţa unei persoane protejate”, a declarat el, denunţând o ”încălcare inacceptabilă a protocoalelor noastre, a încrederii beneficiarilor noştri şi a tot ceea ce reprezentăm”.

Potrivit fostei prietene a agentului, acesta ”spunea într-adevăr prea multe” şi i-a dezvăluit numeroase informaţii sensibile la care nu ar fi trebuit să aibă acces.

Vrancea: Percheziţii într-un caz de trafic de influenţă pentru obţinerea permiselor de conducere/ O persoană a fost arestată

Kennedy F. Jr. critică dur obiceiurile alimentare ale lui Donald Trump şi cataloghează mâncarea de la bordul avionului de campanie al preşedintelui ales drept ”otravă”