Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti / A fost prins jumătate de oră mai târziu, în Centrul Vechi

Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat, luni, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. El a fost prins jumătate de oră mai târziu, în Centrul Vechi al Capitalei.

”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti –  Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au desfăşurat activităţi pentru escortarea a şapte persoane private de libertate, la Tribunalul Bucureşti, în vederea prezentării în faţa magistraţilor pentru contestaţie la măsura preventivă. La ora 09.40, în timp ce escorta debarca persoanele în cauză la subsolul Tribunalului Bucuresti, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, aflat sub măsura arestării preventive pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a fugit spre ieşirea principală”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, la ora 10.05, bărbatul în cauză a fost depistat de către poliţişti din cadrul Serviciului pentru Centrul Vechi.

”Acesta va fi încarcerat într-un centru de reţinere şi arestare preventivă. Cu privirea la aceste aspecte, sunt efectuate verificări, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând să fie luate măsurile legale care se impun”, a mai transmis sursa citată.

 

Ciolacu, după votul PSD: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvern şi nici pentru PSD / Mai sunt anumite categorii care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia / Nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi

ONU adoptă un Pact al construirii unui ”viitor mai bun” al omenirii. Rusia, Belarus, Iran, Coreea de Nord, Nicaragua şi Siria se opun. ”Agasant”, atacă Scholz. Rusia ”nu vrea să o apuce pe drumul pe care restul lumii l-a ales”