Un bărbat a intrat cu maşina în curtea IPJ Dolj după ce a lovit bariera de acces şi apoi a avariat şase autospeciale / El a încercat să fugă, dar a fost imobilizat de poliţişti / Şoferul avea o concentraţie de 1,63 g/l alcool pur în sânge

Știri de azi | Un bărbat a intrat cu maşina în curtea IPJ Dolj după ce a lovit bariera de acces şi apoi a avariat şase autospeciale / El a încercat să fugă, dar a fost imobilizat de poliţişti / Şoferul avea o concentraţie de 1,63 g/l alcool pur în sânge - Știri de azi |
#image_title

Un bărbat a intrat cu maşina în curtea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, după ce a lovit bariera de acces, iar apoi a lovit şase autospeciale parcate. El a vrut să fugă, dar a fost imobilizat de personalul de serviciu de la IPJ. Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice şi a reieşit să avea o concentraţie de 1,63 g/l alcool pur în sânge.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că un bărbat de 38 de ani din Calafat este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violarea sediului profesional.

”În noaptea de 25 spre 26 august, în jurul orelor 01.25, bărbatul, în timp ce conducea un autoturism pe strada Amaradia, din Craiova, ar fi pătruns pe aleea de acces către sediul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, ar fi lovit bariera şi ulterior autospeciale de poliţie parcate în curtea inspectoratului, rezultând astfel avarierea a şase autovehicule. După producerea evenimentului, conducătorul auto a coborât de la volanul autoturismului, încercând să părăsească zona, însă a fost imobilizat de personalul de serviciu”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj. 

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiind dus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea consumului de alcool şi substanţe interzise, rezultatul analizelor de laborator indicând o concentraţie de 1,63 g/l alcool pur în sânge.

Astfel, poliţiştii au precizat că bărbatul mai este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Știri de azi | Uniunea Europeană îi transmite lui Donald Trump că are „dreptul suveran” de a reglementa serviciile digitale - Știri de azi |

Uniunea Europeană îi transmite lui Donald Trump că are „dreptul suveran” de a reglementa serviciile digitale

Știri de azi | Muncitor prins sub un mal de pământ, pe un şantier din judeţul Buzău / Salvatorii ISU Buzău încearcă să-l scoată / Bărbatul se află la o adâncime de şapte-opt metri sub pământ - Știri de azi |

Muncitor prins sub un mal de pământ, pe un şantier din judeţul Buzău / Salvatorii ISU Buzău încearcă să-l scoată / Bărbatul se află la o adâncime de şapte-opt metri sub pământ