Un bărbat urmărit internaţional pentru că a încercat să omoare un poliţist italian, prins de poliţiştii din Olt – VIDEO

Știri de azi | Un bărbat urmărit internaţional pentru că a încercat să omoare un poliţist italian, prins de poliţiştii din Olt – VIDEO - Știri de azi |
#image_title

Un bărbat care era dat în urmărire internaţională pentru mai multe infracţiuni, printre care şi tentativă de omor asupra unui poliţist italian, a fost prins de poliţiştii din Olt.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Olt, cu sprijinul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Bobiceşti şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au reuşit prinderea, în comuna Iancu Jianu, a unui tânăr de 25 de ani, urmărit internaţional pentru fapte de o gravitate deosebită, comise pe teritoriul Italiei.

Pe numele acestuia, autorităţile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare, fiind cercetat pentru tentativă de omor comisă asupra unui poliţist italian aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, tâlhărie calificată, evadare şi alte infracţiuni cu violenţă.

”Operaţiunea a presupus o mobilizare amplă a efectivelor de poliţie, desfăşurată în baza unui schimb operativ permanent de date şi informaţii prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi Biroului Ataşatului de Afaceri Interne al României în Italia. Astfel, într-un timp foarte scurt, poliţiştii din Olt au reuşit să localizeze şi să prindă persoana urmărită”, au afirmat reprezentanţii IPJ Olt.
 
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Știri de azi | Bolojan: Am luat decizia să continuăm plafonarea adaosului comercial al produsele alimentare. În şedinţa de guvern de mâine, acest proiect va fi pe ordinea de zi / Deşi s-a încercat portretizarea mea ca un om inflexibil, am fost deschis la argumente - Știri de azi |

Bolojan: Am luat decizia să continuăm plafonarea adaosului comercial al produsele alimentare. În şedinţa de guvern de mâine, acest proiect va fi pe ordinea de zi / Deşi s-a încercat portretizarea mea ca un om inflexibil, am fost deschis la argumente

Știri de azi | Pompieri intervin în nordul Italiei, în urma unor furtuni şi ploi puternice care au provocat alunecări de teren. Case şi străzi inundate, maşini abandonate. 300 de copii blocaţi în şcoli la Milano, evacuaţi cu un vehicul amfibie – VIDEO - Știri de azi |

Pompieri intervin în nordul Italiei, în urma unor furtuni şi ploi puternice care au provocat alunecări de teren. Case şi străzi inundate, maşini abandonate. 300 de copii blocaţi în şcoli la Milano, evacuaţi cu un vehicul amfibie – VIDEO