Un cetăţean britanic a fost reţinut în Ucraina sub suspiciunea că spiona pentru Rusia, a anunţat serviciul de securitate ucrainean. Ancheta asupra suspectului, despre care se spune că este un fost membru al forţelor armate britanice, a fost efectuată în coordonare cu serviciile secrete britanice, a declarat o sursă din domeniul securităţii citată de Sky News.
Bărbatul, al cărui nume a fost dezvăluit în presa locală ca fiind Ross David Cutmore, a venit în Ucraina la începutul anului trecut pentru a lucra ca instructor, antrenând armata ucraineană, potrivit serviciului de securitate din Ucraina (SBU). Cu toate acestea, el ar fi fost recrutat apoi de agenţia de spionaj rusă FSB, ademenit de promisiunea de a câştiga bani repede.
Serviciul de securitate ucrainean l-a acuzat pe bărbat că a transmis, între altele, informaţii oficiale despre armata ucraineană agenţiei de spionaj ruse. De asemenea, SBU susţine că acesta se pregătea să comită atacuri teroriste.
Printre informaţiile pe care se presupune că le-a împărtăşit ruşilor se numără coordonatele centrelor de instruire militară din sudul Ucrainei şi detalii despre instructorii străini care lucrează pentru forţele armate ucrainene.
Bărbatul este acuzat şi că a primit instrucţiuni despre cum să fabrice un dispozitiv exploziv improvizat, precum şi informaţii despre locul unde poate găsi un pistol cu două încărcătoare.
El a fost reţinut în octombrie. SBU a făcut atunci anunţul public, dar acum au apărut informaţii suplimentare despre cazul său, după ce presa ucraineană i-a dezvăluit numele.
El este reţinut sub suspiciunea de a fi transmis informaţii neautorizate Rusiei.
Dacă va fi găsit vinovat, ar putea primi până la 12 ani de închisoare.


