Pentru că a câștigat aurul la dublu vâsle (alături de Marian Enache), Cornea a fost recompensat de Ion Țiriac cu un Hyundai Ioniq 5 electric. Prețul mașinii este de 52.500 de euro.
Acum, la un an de când a primit mașina, canotorul a scos-o la vânzare și cere 38.000 de euro pentru mașina lui Hyundai Ioniq. Potrivit anunțului, aceasta are 325 Cai Putere, o autonomie de 519 Km și are la bord 29.000 de km efectuați.
Automobilul a fost personalizat pentru campionul olimpic. Are mozaicul specific Jocurilor Olimpice, dar și cuvintele „Paris 2024”, „aur”, „canotaj”.
Medaliații cu aur au primit câte o mașină Hyundai Ioniq 5 (52.500 de euro), cei care au luat argintul un Hyundai Kona (25.500 de euro), iar medaliații cu bronz au primit câte un Hyundai Bayon (20.000 de euro).
“Suntem aici să plătim tributul care-l avem, răsplata și respectul acestor oameni care la Paris, în sfârșit, ne-au dat o rază de soare. Ne-au arătat că poate suntem pe drumul bun.
Că poate încet, încet ne recâștigăm ceea ce am avut întotdeauna, adică nu gena pentru sport, nu asta, dar poate ne recâștigăm înapoi copilul ca să mai lase tableta și să-și facă alte treburi dacă părinții au ceva în cap și să vedem cum facem, poate ajungem din nou acolo unde am fost. Ați făcut foarte mult, ați făcut mult mai mult decât credeam.”, declara Ion Țiriac, anul trecut.