Un candidat la prezidențiale a fost consiliat de jurnalista Denise Rifai

Rifai l-a ajutat pe candidatul PNL cu sfaturi în campania electorală din toamnă. Surse din PNL au declarat pentru Snoop că Nicolae Ciucă avea nevoie de îmbunătățirea prezenței în spațiul public, să fie mai „dezinvolt și mai puțin crispat”, așa că rolul lui Denise Rifai a fost să-l pregătească pentru emisiuni, „să-l antreneze pentru postură, gesturi”.

Ce spun cei doi

Denise Rifai susține că nu a fost plătită de PNL și că nu a existat o „relație contractuală”. „Sunt jurnalist care face emisiuni politice, mă întâlnesc frecvent cu politicieni. Am făcut emisiuni cu candidații la prezidențiale, m-am întâlnit cu toți. Unii mi-au cerut sfaturi cum să vorbească mai bine în public și le-am făcut unele sugestii în mod dezinteresat și fără niciun fel de plată, să fie foarte clar. Nu m-am întâlnit doar cu domnul Ciucă, cu asta mă ocup, sunt jurnalist, mă întâlnesc cu politicieni. M-am întâlnit cu toți cei care au candidat la președinția României, dar nu am fost trainer. Tot ce am făcut a fost să dau sfaturi cum să vorbească mai bine publicului, atât. În rest, nu am fost trainerul niciunui candidat la prezidențiale”, a susținut Denise Rifai, pentru Snoop.

Nicolae Ciucă a declarat pentru Snoop că nu știe dacă s-a plătit pentru „trainingul cu Denise Rifai”, dar crede că totul a fost „pro bono”. „Nu știu cum a fost partea de finanțare pentru că nu am avut vreo legătură cu această chestie. A fost echipa de campanie, nu am discutat cu dumneaei această chestiune. A fost un training despre cum să mă prezint în spațiul public și la emisiuni. Mă învăța cum să răspund la o întrebare, cum să stau în fața camerelor, cum să reacționez la anumite situații în spațiul public”, a recunoscut Nicolae Ciucă.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Neymar discută cu trei echipe de MLS, dar nu cu Inter Miami

Cea mai citită ştire la ruşi: Georgescu a acuzat NATO că încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial prin România