De asemenea, directorul a spus că muzeul Drents s-a remarcat prin mari expoziţii internaţionale pe care le-a organizat, iar politica muzeului include prezentarea culturii şi civilizaţiilor mai puţin cunoscute ale lumii, cum este cea dacică.
„Ar trebui să lămurim următoarele puncte: Din ce cauză domnul Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie, a propus, iar doamna Raluca Turcan a aprobat (în mandatul său de ministru) plecarea în străinătate a unor asemenea valori definitorii pentru identitatea românească? În mod normal, ar fi trebuit să plece copii.
Al doilea lucru care trebuie lămurit: din ce cauză scrie în contractul de încredințare scrie că va exista pază fizică? Ori, ăștia (hoții) au venit și au aruncat în aer ușa și n-a fost nimeni să-i oprească.
Colonel (r) SRI: Rămâne care va fi efectul jafului din Olanda asupra alegerilor din România
Rămâne de văzut care vor fi efectele acestui scandal asupra alegerilor. În 1917, guvernul liberal a pierdut tezaurul României trimițându-l la Moscova. Guvernul din prezent pierde piese din tezaur trimițându-l la Assen, în Olanda. Ce nevoie era să-i impresionăm pe olandezi cu asta?”, a spus Păcuraru la Antena 3 CNN.