Un comerciant belgian a plătit 116.000 de dolari pentru o operă de artă atribuită acum lui Peter Paul Rubens

Comerciantul de artă belgian Klaas Muller a identificat un nou studiu al capului unui bărbat cu barbă realizat de maestrul flamand Peter Paul Rubens, potrivit unui amplu articol publicat în cotidianul olandez De Standaard.

Muller a cumpărat acum trei ani lucrarea, un ulei pe hârtie nu pe panou cum este acum, intitulată “Bearded old man, looking down to his left” (ca. 1609), de la „o casă de licitaţii mai puţin cunoscută din nordul Europei”, refuzând să o numească de teama de a creşte concurenţa, a declarat el pentru The Guardian.

Casa de licitaţii l-a catalogat ca fiind al unui artist necunoscut din „şcoala flamandă” şi fără dată. De îndată ce Muller l-a văzut pe site-ul casei de licitaţii, a fost imediat captivat de el şi a început să facă mai multe cercetări. „Am văzut că lucrarea era de calitate. Personajul nu mi se părea necunoscut”, a declarat el pentru De Standaard. „Am găsit acel cap în seria de apostoli pe care Rubens a pictat-o pentru ducele de Lerma. Acolo este reprezentat ca Sfântul Toma. Tabloul se află la Prado, în Madrid. A fost o descoperire emoţionantă”. 

Pentru a nu atrage şi mai mult atenţia asupra lotului, Muller nu a solicitat mai multe imagini sau informaţii, potrivit De Standaard. El s-a coordonat cu casa pentru a licita atât telefonic, cât şi online; în cele din urmă, a câştigat licitaţia cu mai puţin de 100.000 de euro (116.300 de dolari), potrivit The Guardian.

Lucrarea se află în casa lui Muller de când a cumpărat-o, deşi el intenţionează să o aducă la Târgul de Artă Brafa din Bruxelles la sfârşitul acestei luni. Muller a declarat pentru ARTnews că încă nu a stabilit preţul de vânzare al studiului. Recordul pentru un studiu al lui Rubens este de 8,2 milioane de dolari, obţinut la o licitaţie Sotheby’s de desene ale vechilor maeştri în 2019.

Pictura este remarcabilă şi prin faptul că artistul a reciclat hârtia, iar chipul fantomatic al unei femei este vizibil în barba bărbatului, atunci când lucrarea este întoarsă cu susul în jos. „Acest lucru adaugă o dimensiune neaşteptată lucrării şi dovedeşte abordarea jucăuşă a lui Rubens faţă de materiale şi compoziţie”, se arată în descrierea lui Muller pentru lucrarea prezentată în avanpremiera Brafa.

 

Grupul japonez de companii aeriene ANA Holdings Inc vrea să lanseze servicii automate de livrare cu drone până în martie 2029

Europarlamentarul Victor Negrescu: În absenţa unor garanţii ferme din partea Comisiei Europene, PSD nu poate să voteze pentru actuala formă a acordului cu Mercosur / Următoarea săptămână, vitală pentru a obţine clarificări suplimentare