Un deţinut a murit la Penitenciarul Poarta Albă, după ce a acuzat probleme respiratorii/ Un echipaj medical a făcut manevre de resuscitare, dar bărbatul nu a putut fi salvat

Un deţinut în vârstă de 57 de ani a murit la Peniteciarul Poarta Albă, după ce a acuzat probleme respiratorii, el fiind dus la cabinetul medical al unităţii. În scurt timp, starea sa de sănătate s-a înrăutăţit şi a fost solicitată prezenţa unui echipaj medical de urgenţă. Acesta a început manevrele de resuscitare, dar bărbatul nu a putut fi salvat. El fusese condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru efectuarea de operaţiuni cu produse suspectibile a avea efecte psihoactive.

”Miercuri, 11 iunie 2025, în jurul orei 21.08, o persoană privată de libertate în vârstă de 57 de ani, încarcerată la Penitenciarul Constanţa-Poarta Albă, condamnată la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la leg. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, a acuzat probleme respiratorii, motiv pentru care a fost prezentată la cabinetul medical al unităţii”, au anunţat, joi, reprezentaţii Penitenciarului Poarta Albă. 

 
Ei au precizat că, la ora 21.22, bărbatul a ajuns în camera de gardă a Spitalului Penitenciar Constanţa-Poarta Albă şi era cooperant şi conştient. În scurt timp însă, starea lui de sănătate s-a înrăutăţit, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical de urgenţă, prin apelarea Serviciului Unic de Urgenţă 112.

 
”În acelaşi timp, personalul medical, format din medic şi asistentă, a început manevrele de resuscitare. La ora 22.10 a sosit ambulanţa cu medic şi s-au continuat manevrele de resuscitare. În pofida eforturilor depuse, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel că, la ora 22.34, a fost declarat decesul acesteia”, a transmis sursa citată. 
 
Reprezentanţii Penitenciarului Poarta Albă au menţionat că bărbatul se afla în evidenţele cabinetului medical cu boli cronice.

Sute de sindicalişti ai Cartel Alfa protestează la Cotroceni cerând ca o delegaţie a lor să fie primită de Nicuşor Dan/ Lider sindical: „Politicienii trebuie să găsească soluţii aşa cum au găsit soluţii pentru sinecurile lor politice” VIDEO

Superliga: Jucătorii echipei Farul au efectuat vizita medicală