Un documentar despre cariera solo a lui Paul McCartney după despărţirea de formaţia The Beatles va fi disponibil din 25 februarie 2026 pe platforma de streaming Amazon Prime, după o lansare limitată în cinematografe, potrivit unui comunicat publicat luni.
Acest film, care va putea fi vizionat în 240 de ţări şi teritorii din întreaga lume, retrasează, cu imagini de arhivă inedite, perioada în care artistul „se confruntă cu multiple provocări, în timp ce compune melodii care vor defini noul deceniu” al anilor 1970, potrivit Amazon MGM Studios.
La acea vreme, „Beatles se despărţiseră, iar eu mă întrebam: «Ce voi face acum? Cum aş putea să fac vreodată ceva la fel de bun?», se întreabă artistul britanic, în vârstă de 83 de ani, în trailerul difuzat luni.
„Eram singur pentru prima dată, a trebuit să caut în adâncul sufletului meu şi am format o nouă trupă”, Wings, care i-a permis să-şi relanseze cariera, povesteşte el.
„Band on the Run”, titlul primului album al acestei trupe formate împreună cu prima sa soţie, Linda McCartney, inspiră titlul documentarului de aproximativ două ore, „Man on the Run”.
Acesta a fost realizat de americanul Morgan Neville, care are în palmares mai multe lungmetraje, printre care recentul film de animaţie „Piece by piece” despre viaţa muzicianului şi stilistului Pharrell Williams. Filmul a fost prezentat la festivalul american de la Telluride la sfârşitul lunii august 2025, iar Paul McCartney însuşi este creditat ca producător executiv.
O carte intitulată „Wings: The Story of a Band on the Run”, scrisă de McCartney, va fi lansată în 4 noiembrie pe Amazon şi în format audio pe platforma Audible, filială a gigantului american. Un parteneriat între starul britanic, grupul Universal Music şi Amazon va duce, de asemenea, la lansarea unor „melodii exclusive” în 2026, potrivit comunicatului.


