Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a preluat un marinar cu probleme cardiace pentru a-l duce la ambulanţă

#image_title

Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a preluat, sâmbătă, un marinar aflat la bordul unei nave, care acuza probleme cardiace. Aceasta a fost adus în dana de pasageri a Portului Constanţa, unde era aşteptat de o ambulanţă pentru a-i fi evaluată starea de sănătate.

”Sâmbătă, 26.07.2025, ora 12.15, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a fost solicitată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) pentru a efectua o intervenţie de tip Medevac. La bordul navei  ZEKO Y, sub pavilion Tanzania,  aflată în zona 1 ancoraj din  portul Constanţa,  un membru al echipajului necesită îngrijiri medicale, acuzând dureri cardiace”, au anunţat reprezentanţii ARSVOM.

Ei au precizat că la ora 13.10, echipajul navei SAR Artemis a preluat la bord bărbatul cu probleme cardiace.
Echipajul ASRVOM s-a îndreptat apoi spre dana de pasageri a Portului Constanţa, unde a ajuns la ora 13.35. Marinarul a fost predat apoi în siguranţă echipajului de ambulanţă care îl aştepta.

Universitatea Craiova l-a transferat pe atacantul francez Steven Nsimba, care a semnat un contract valabil doi ani

Negocierile pentru prelungirea contractului lui Vinicius la Real Madrid au intrat în impas. Care este motivul