Un echipaj din cadrul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a intervenit pentru a prelua un marinar de la bordul unui portcontainer aflat la intrarea în portul Constanţa. Bărbatul, care s-a rănit la mâna dreaptă, a fost adus la ţărm şi preluat de cadrele medicale.
Un echipaj din cadrul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a intervenit pentru preluarea unui marinar rănit la mână / Acesta a fost adus la ţărm şi preluat de cadrele medicale – FOTO

Reprezentanţii ARSVOM au anunţat că în noaptea de duminică spre luni au fost solicitaţi să realizeze o intervenţie de tip Medevac.
”La bordul navei portcontainer CGM Osaka, sub pavilion Malta, aflată la intrare în portul Constanţa, un membru al echipajului necesită îngrijiri medicale, fiind rănit la mâna dreaptă, având două degete aproape secţionate. La ora 01.36, nava SAR Artemis, din cadrul ARSVOM s-a deplasat în direcţia indicată pentru a prelua rănitul. La ora 02.23, echipajul navei SAR Artemis a preluat la bord bărbatul rănit, urmând a-l preda serviciilor medicale, din dana de pasageri, a portului Constanţa”, au transmis reprezentanţii ARSVOM.
Ei au adăugat că la ora 02.48 marinarul a fost predat în siguranţă echipajului medical, care l-a transportat la spital.

O clădire emblematică a Românei ar putea fi readusă la viață: Cazinoul uitat, scos la vânzare pentru o sumă fabuloasă
