Ion Iliescu, primul președinte post-comunist al României, care a murit la începutul acestei luni în vârstă de 95 de ani, rămâne unul dintre cele mai controversate personaje politice ale țării.
Pentru mulți români, el va rămâne în memorie mai puțin drept un eliberator și mai mult un om care a trădat Revoluția din 1989, cea care a răsturnat regimul comunist, în 1990, el instigându-i pe mineri împotriva protestatarilor și asigurându-se că poliția secretă comunistă nu va fi trasă cu adevărat la răspundere.
Dar, după cum a subliniat într-un interviu pentru BIRN Richard Andrew Hall, fost analist al serviciilor de informații CIA, această poveste se datorează mai degrabă unei indignări retrospective și mai puțin unei analize la rece. În anii ’90, în cursul unei prelungite vizite la București, Hall a făcut cercetări legate de această perioadă în vederea doctoratului său în științe politice, iar acum gestionează portalul The Archive of Romanian Revolution of December 1989. (Arhiva revoluției române din decembrie 1989).
„În 1990, Iliescu reprezenta deja un anacronism politic”, afirmă Hall. „Insistența cu care el a dorit să rămână activ din punct de vedere politic, gestionând și conducând țara ca președinte, i-a prejudiciat imaginea prin care el va rămâne în memorie. O bună parte din furia îndreptată împotriva lui se datorează faptelor sale ulterioare, în calitate de președinte, nefiind legată de ceea ce a făcut el în decembrie 1989”, mai spune Hall.
Hall subliniază că, deseori, românii confundă păcatele ulterioare ale lui Iliescu, mai ales rolul său în violenta Mineriadă din 1990, când Iliescu i-a chemat pe mineri ca să-i împrăștie pe manifestanții împotriva guvernului care ocupaseră Piața Univesității din București, cu Revoluția însăși. Potrivit unor rapoarte oficiale, în cursul Mineriadei, șase oameni au fost omorâți, iar alți aproximativ 1000 au fost răniți.
„Din cauză că Iliescu este vinovat pentru rolul avut în Mineriada din 1990, asta nu înseamnă că acuzațiile pe tema rolului său din decembrie 1989 sunt adevărate”, afirmă Hall. „Un om merită să fie judecat pentru acuzațiile care i se aduc într-un anume moment, și nu judecat retroactiv, în lumina faptelor ulterioare”.
Pentru a înțelege paradoxalul testament al lui Iliescu, Hall propune ca acesta să fie plasat într-o perspectivă regională. Tranziția din România a fost haotică și sângeroasă comparativ cu cea din Polonia sau din Ungaria, unde elitele comuniste și-au negociat plecarea lor de la putere. „Iliescu a fost, cum s-ar spune, prețul plătit de comunism în schimbul tranziției, având în vedere momentul și modul de desfășurare al acesteia”, explică Hall.
În Polonia, generalul Wojciech Jaruzelski a rămas în calitate de președinte din cauza Acordului de la Masa Rotundă din 1989, când negocierile dintre politicieni au pus capăt regimului comunist din Polonia. În Bulgaria, foștii comuniști au dominat scena politică până pe la începutul anului 1997. Prețul tranziției din România a fost Iliescu și guvernarea interimară a Frontului Salvării Naționale, care a guvernat România după prăbușirea comunismului din decembrie 1989 până la alegerile din mai 1990.
Apariția lui Iliescu pe scena politică s-a semnalat și într-un moment nepotrivit. Dacă el ar fi apărut mai devreme, ca un timid reformator din anii ’80, la fel ca Karoly Grosz în Ungaria, el ar fi fost privit astăzi cu ochi mult mai buni”, spune Hall. Dar chiar și atunci, un asemenea lucru ar fi fost imposibil din cauza caracterului avut de regimul lui Ceușescu. În schimb, Iliescu rămâne în memorie pentru că a încurajat și a salutat brutalitatea minerilor din iunie 1990 și pentru că, între anii 1992 – 1995, el a prezidat niște alianțe politice cu nostalgicii ultranaționaliști ai lui Ceaușescu.
Totuși, Iliescu nu a fost lipsit de niște realizări. Sub conducerea sa, România a rămas credincioasă aderării la NATO și la Uniunea Europeană. Aderarea la NATO a fost finalizată în 2004, în perioada ultimului său mandat. “Unele critici la adresa lui Iliescu sunt niște prostii partizane sau subiective”, susține Hall, el făcând astfel referire la inamicii lui Iiescu care, în general, erau adversari politici și intelectuali și care îl acuzau că nu sprijină niște reforme economice și sociale rapide sau eliminarea completă a comunismului din țară.
Pentru Hall, ipoteza potrivit căreia el ar fi fost un agent rus – așa cum au pretins deseori adversarii săi – este absurdă. România a rămas pe drumul spre NATO și spre UE, manifestând consens în această privință. “Asta a fost ceva care a făcut ca România să fie un partener geopolitic atractiv pentru Statele Unite”.
În centrul poveștii neterminate a revoluției din România rămân întrebările legate de ceea ce Iliescu și Frontul Salvării Naționale considerau a fi “teroriștii”, presupuși adepți ai lui Ceaușescu, forțele de Securitate și grupări armate necunoscute care au provocat haos și violențe în decembrie 1989.
Acești presupuși teroriști erau condamnați pentru atacuri armate și diversiuni în București și în alte orașe, stârnind teamă, haos și confuzie. După declanșarea Revoluției Române din decembrie, peste 1000 de oameni au fost uciși, iar peste 3300 au fost răniți. Nicolae Ceaușescu a fost înlăturat de la putere pe data de 22 decembrie 1989. Problema e că, la 36 de ani după aceste evenimente, existența reală a “teroriștilor” rămâne în discuție.
În actul oficial de acuzare al procesului îndelung amânat din 2019, în care Iliescu este acuzat de crime împotriva umanității, se afirmă totodată că, împreună cu armata, el ar fi pus în scenă o “falsă” operațiune, inventând un inamic practic inexistent (“teroriștii”) pentru a-și legitima accesul la putere și pentru a mușamaliza rolul armatei în represiunile de la început.
Hall respinge această catalogare. Pentru el, istoria nu reprezintă o logică retroactivă, ci faptele petrecute în momentul respectiv. Or, printre evenimetele de atunci, se numără și niște lucruri care, la o privire mai atentă, par ilogice, dar care, pentru cei implicați, rămâneau valabile.
Începând din anul 2021, Hall și cercetătorul român Andrei Ursu au obținut accesul la așa-zisele Dosare ale Revoluției – o adevărată mare de documente oficiale ținute multă vreme departe de ochii publicului, în special din cauză că Iliescu și alții au dorit ca aceste dosare să rămână secrete. “Astfel, am aflat ceea ce au folosit procurorii militari din dosare ca să-și pregătească actul de acuzare din 2019, dar am aflat totodată și ceea ce ei au ignorat”, spune Hall.
Pentru el, „crimele” lui Iliescu din decembrie 1989 ar trebui mai degrabă considerate niște „erori”. Una dintre aceste erori a fost promisiunea sa, făcută în seara zilei de 22 decembrie, potrivit căreia Ceaușescu va avea parte de un proces public. O altă eroare a fost faptul că el a ezitat să îi execute mai curând pe dictator și pe soția acestuia. Dacă ei ar fi fost executați în seara de 22 decembrie, ”ar fi fost mult mai puțini morți și răniți, iar debandada ar fi fost mult mai mică”, explică Hall.
Principala întrebare care rămâne e următoarea: în 1989, au existat „teroriști”? „Da”, afirmă cu fermitate Hall. În opinia sa, terorismul din decembrie 1989 a avut trei componente: dezinformarea și răspândirea unr zvonuri, trucurile radio-electronice, precum bruiajul și falsele transmisiuni, care păreau să arate că România s-ar afla sub o invazie, și focurile sporadice de armă, mai ales din cursul nopții, menite să provoace teamă și dezorientare.
În opinia lui Hall, aceste operațiuni reprezentau mai ales o contrarevoluție eșuată, menită să îi salveze pe soții Ceuașescu. Prinipalii protagoniști erau recrutați din rândurile Securității (fosta poliție secretă), afirmă el. Și, pentru că planul a eșuat, mulți au renunțat la ideea înființării unui grup terorist organizat. Or, Hall afirmă că o asemenea analiză istorică este neindicată, el afirmând că istoria nu înseamnă să întrebi cine anume a avut de beneficiat, ci să studiezi dinamicile evenimentului în sine.
În pofida celor trei decenii de investigații, multe lucruri rămân obscure. Documentele despre Securitate, dezvăluite în cadrul Dosarelor Revoluției, din 2021, au scos puține lucruri la lumină despre evenimentele din decembrie 1989 și, practic, au părut a fi un fel de diversiune, susține Hall. Pentru el, răspunsurile reale rămân în documentele armatei, rămase încă îngropate în arhivele procuraturii militare.
Cât despre implicarea sovietică, nu există probe concludente. Hall afirmă că specialiștii sovietici „nu au găsit nimic din ceea ce ar motiva acuzațiile legate de o implicare sovetică în decembrie 1989, ca să nu mai vorbim despre planul unei invazii sovietice”.
Și atunci, de ce, 30 de ani mai târziu, atâția români rămân convinși că revoluția a fost o lovitură de stat orchestrată de Iliescu sau de sovietici? Hall dă vina pe temerile de acum. „După invazia Rusiei în Ucraina, din februarie 2022, au sporit brusc și amenințările la adresa Moldovei sau chiar la cea a României. Din cauza acestor temeri și din cauza indignării, poveștile despre pericolul rusesc din fața României ‚prind bine’ în rândurile mai largi ale românilor. Indignarea și temerile de azi reamintesc niște evenimente istorice, mai ales pe cele din decembrie 1989”, susține Hall.
Aceste temeri fac ca vechea poveste a Securității, potrivit căreia evenimentele din decembrie 1989 ar fi fost o lovitură de stat dată de ruși, să devină mult mai plauzibilă. Ea justifică rusofobia și abat vina legată de rolul jucat de Securitate.
Hall mai spune că această dezinformare s-a bucurat de un succes remarcabil.
Povestea legată de fosta Securitate a modificat-o pe cea vizând evenimentele din decembrie 1989, făcând-o să distragă atenția de la Ceaușești și de la Securitate, concentrând-o asupra lui Iliescu, asupra armatei și asupra rușilor. „Stabilirea rolului exact și a responsabilității pentru perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989 trebuie reluată de la capăt, din cauză că dezinformarea provocată de Securitate a reușit să rescrie și să altereze întreaga poveste”, mai spune Hall.
În definitiv, de ce anume se face vinovat Iliescu? Delictul comis de el nu este acela de a fi inventat niște teroriști inexistenți… sau de a-i fi făcut să lupte în numele său, ci acela de a fi permis Securității să facă curățenie și să-și acopere sângeroasa responsabilitate pentru morți, pentru răniți și pentru toată degringolada din decembrie. În opinia lui Hall, Iliescu avea nevoie de Securitate ca să poată păstra puterea, astfel încât el s-a ferit de justiție și de responsabilitate.
Această opțiune a lăsat multe lucruri în umbră. La 36 de ani după revoluție, România încă nu știe clar cine a ucis, cine a ordonat asasinatele și cine le-a acoperit. Salutat pe vremuri ca salvator, Iliescu a devenit în schimb simbolul unei controverse nerezolvate.
Sursa: Balkaninsight, în traducerea Rador Radio România
