Un fost membru în Consiliul FIFA, eliberat din închisoare

Toure, preşedintele federaţiei maliene din 2019, a fost eliberat marţi, după 622 de zile de închisoare, notează Agerpres.

Mamoutou Toure (67 ani) a făcut parte din Consiliul FIFA timp de patru ani, până luna trecută, când şi-a pierdut postul. Acesta a fost arestat în august 2023 sub acuzaţia de delapidare a 28 de milioane de dolari din fonduri public, dar a fost eliberat provizoriu de un tribunal malian.

El a fost acuzat de delapidare pentru perioada în care a fost directorul financiar şi administrativ al Adunării Naţionale, din 2013 până în 2019.

Toure a respins toate acuzaţiile, iar în timpul detenţiei, în august anul trecut, a fost reales ca preşedinte ale Federaţiei maliene de fotbal, pentru al doilea mandat, susţinătorii săi pretinzând că Toure a fost victima unei conspiraţii.

Cât s-a aflat în închisoare, Toure a primit o scrisoare de susţinere din partea preşedintelui FIFA, Gianni Infantino. Totuşi, de luna trecută, Toure nu mai este membru în Consiliul FIFA şi nici în Comitetul Executiv al Confederaţiei Africane de Fotbal.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost ales luna trecută pentru al doilea său mandat consecutiv în Consiliul FIFA.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Curs valutar: leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu principalele valute

Lionel Messi, mesaj pentru David Beckham. I-a transmis alături de cine vrea să joace în MLS