Un hacker chinez, acuzat de spionaj privind vaccinuri împotriva covid-19 în SUA, arestat la Milano

#image_title

Poliţia italiană a arestat un chinez, Xu Zewei, în vârstă de 33 de ai, acuzat de către Statele Unite de faptul că a spart în 2020 sisteme informatice din Texas cu scopul de a spiona cercetări privind vaccinuri împotriva covid-19, potrivit agenţiei italiene, Ansa, relatează AFP.

Arestarea a avut loc la 3 iulie pe aeroportul din Milano.

Chinezul a fost încarcerat de joi, în aşteptarea unei decizii judiciare cu privire la extrădarea sa, cerută de către Statele Unite, o procedură care durează mai multe săptămâni.

Potrivit unei anchete a poliţiei federale americane (FBI), bărbatul făcea parte dintr-un grup de hackeri ”care a efectuat operaţiuni de spionaj în 2020 cu privire la vaccinuri împotriva covid-19 produse la Universitatea din Texas”, potrivit Ansa.

Acest bărbat, Xu Zewei, în vârstă de 33 de ani, îşi are reşedinţa la Shanghai şi munceşte la o societate informatică.

Un mandat internaţional de arestare a fost emis de numele său de către Statele Unite în noiembrie 2023, în care este acuzat, între altele, de ”asociere de răufăcători în vederea comiterii unei fraude informatice” şi de ”accesare neautorizată a unor computere protejate”.

Moment istoric – Prima vizită oficială la Londra a unui președinte francez după Brexit

Holzstock Indie Festival are loc între 22 şi 24 august, în incinta bisericii fortificate din Hosman/ Programul pe zile