Un ministru de rang înalt confirmă: Guvernul britanic vrea să recunoască statul palestinian, în ciuda opoziției americane

#image_title

Jonathan Reynolds a discutat că recunoașterea statului palestinian este pe agenda executivului, declarând pentru Sky News „Vrem să facem asta și o vom face”, adăugând „Întrebarea este – cum putem folosi acest lucru într-un mod care să ofere un progres real în procesul de pace?”.

Acesta a mai declarat că guvernul intenționează că acest demers să fie realizat în decursul actualei legislaturi „În acest parlament, da. Adică, dacă aduce progresul de care avem nevoie” și a adăugat că recunoașterea statului palestinian nu trebuie să fie un gest simbolic „Dacă o facem într-un mod simbolic, care nu pune capăt acestui conflict, încotro ne îndreptăm în continuare?”

content-image

Ministrul a mai discutat și criza umanitară din Gaza, declarând că singura soluție reală pentru a furniza ajutor umanitar suficient este încetarea blocadei israeliene asupra Fâșiei Gaza, dar a subliniat că „nu putem aștepta – trebuie să facem ceva acum”.

Declarațiile sale vin în contextul în care Franța, prin vocea președintelui Emmanuel Macron a anunțat recunoașterea statului palestinian în septembrie, la Adunarea Generală a ONU, demers condamnat ferm de Israel și Statele Unite ale Americii.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Primarul Constanţei: Din septembrie trebuie să înceapă lucrările efective de construire a stadionului

Jaqueline Cristian a coborât pe locul 52. Şi celelalte românce din top 200 au înregistrat coborâri