Un mort şi doi răniţi în regiunea Kiev în urma unui atac cu drone

Un atac cu drone efectuat de Rusia în timpul nopţii asupra regiunii Kiev a ucis o persoană, a rănit cel puţin două şi a incendiat mai multe case, a anunţat miercuri Mîkola Kalaşnîk, guvernatorul regiunii care înconjoară capitala ucraineană, relatează Reuters.

Corpul unui civil a fost găsit într-o casă rezidenţială care a luat foc ca urmare a atacului, a precizat Kalaşnîk într-o postare pe Telegram.

Serviciul de urgenţă al Ucrainei a declarat că două persoane, născute în 2005 şi 1981, au fost rănite în atacul rusesc asupra districtului Bucea din regiunea Kiev şi primesc îngrijre medicală.

Serviciul de urgenţă a postat mai multe fotografii şi videoclipuri pe Telegram cu pompieri care se luptă cu flăcările noaptea în ceea ce păreau a fi clădiri rezidenţiale şi garaje.

Pe parcursul nopţii, martorii Reuters au declarat că au auzit explozii în Kiev şi în împrejurimi care păreau a fi de la sistemele de apărare aeriană puse în funcţiune.

Kievul, regiunea din jurul său şi jumătatea de est a Ucrainei au fost sub alertă de raid aerian timp de mai multe ore începând de marţi seara, de la ora locală 22.00, potrivit datelor forţelor aeriene ucrainene.

 

Go-Jo, vedetă TikTok, va reprezenta Australia la Eurovision 2025

Apple îşi păstrează iniţiativele privind diversitatea