O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite într-un accident grav, pe Canalul Centre, la Houdeng-Goegnies-Manage, în Belgia, după surparea bruscă unui pod al autostrăzii A42, care a antrenat în cădere două macarale care au căzut peste o barjă care traversa canalul.
”O parte a podului s-a surpat şi a antrenat două macarale care se aflau pe acest tronson al podului şi care au căzut peste o barjă care traversa cdanalul la acel moment”, a anunţat joi bourgmestre (primar) din La Louvière, Jacques Gobert.

Unele dintre persoanee rănite se aflau în stare gravă.
O persoană dată dispărută a fost luată de apă, dar a fost găsită şi a primit îngrijiri, scrie publicaţia locală Indépendant.

Aproximativ 12 muncitori erau prezenţi pe pod, care se afla parţial în lucrări, la momentul surpării, a anunţat viceprimarul La Louvière Olivier Destrebecq, citat de La Libre Belgique.

Podul se afla în şantier din februarie 2024, în vederea unei operaţiuni de îndepărtare a azbestului, înainte să fie demolat.