O ambarcaţiune cu aproximativ 35 de migranţi plecaţi din Libia s-a scufundat în Marea Mediterană centrală, lăsând o persoană confirmată decedată şi peste 20 dispărute, a anunţat duminică coordonatorul UNICEF pentru Italia, Nicola Dell’Arciprete, citat de Reuters.
Operaţiunea de salvare a fost efectuată vineri de Garda de Coastă italiană, în apropierea insulei Lampedusa.
Echipele de intervenţie au reuşit să salveze 11 migranţi, printre care patru copii neînsoţiţi, şi au recuperat corpul unei femei însărcinate. Supravieţuitorii şi trupul victimei au fost aduşi pe insulă, în timp ce restul pasagerilor sunt daţi dispăruţi.
Potrivit UNICEF, barca s-a răsturnat după două zile pe mare. Dell’Arciprete a subliniat că peste 32.700 de migranţi au murit încercând să traverseze Mediterana din 2014 până în prezent, dintre care aproximativ unul din cinci era copil, conform datelor Naţiunilor Unite.
Flavio Di Giacomo, purtător de cuvânt al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), a declarat pe platforma X că cel puţin 916 migranţi şi-au pierdut viaţa în Mediterana centrală doar în 2025, confirmând că această rută rămâne cea mai periculoasă din lume pentru migranţi.