Un oficial rus de rang înalt a fost găsit mirt în sediul Ambasadei Rusiei în Cipru, iar autopsia arată că cauza morţii nu este naturală şi că este vorba ”probabil despre o sinucidere”, anunţă luni o sursă din cadrul poliţiei cipriote, relatează AFP.
Cadavrul acestui bărbat a fost descoperit în biroul său, joi.
Poliţia a fost sunată imediat de către Ambasada Rusiei.
Însă poliţiştii nu au fost autorizaţi să intre în clădire, scrie presa locală.
Cadavrul oficiailului – a cărei identitate nu a fost dezvăluită oficial – a fost predat poliţiei în curtea sediului Ambasadei Rusiei.
Cotidianul cipriot de limbă greacă Phileleftheros dezvăluie că poliţiei i s-a spus doar că bărbatul era rus şi că s-a sinucis şi a lăsat o scrisoare.
Însă Ambasada Rusiei nu a comunicat această scrisoare poliţiei cipriote.
Ea a anunţat că a trimis-o la Moscova, potrivit cotidianului.
Autorităţile cipriote ”par că au fost informate despre incident după o întârziere de câteva ore”, dezvăluie ziarul.
Ciprul, care deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE), găzduieşte de mulţi ani o importantă comunitate rusă.


