Un pariu pe două beri între doi tineri din Slobozia s-a terminat cu un dosar penal

O patrulă de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din Slobozia, unde a fost sesizat faptul că în toaletă s-a dat cu spray iritant-lacrimogen.

Se pare că doi tineri de 27 de ani, ambii din Slobozia, au pus pariu pe două sticle de bere că unul dintre ei merge în toaleta localului, țipă și dă cu spray iritant-lacrimogen, lucru care s-a și întâmplat.

„Ajunși la fața locului, jandarmii au legitimat cele două persoane, au ridicat în vederea confiscării spray-ul folosit, iar tânărul care a câștigat pariul s-a ales pe numele său cu actele de constatare ale unei posibile infracțiuni de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, transmite, marți, Jandarmeria Ialomița.

Cercetările ulterioare urmează a fi efectuate de către organele de poliție, abilitate de lege în acest sens.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Dezvăluiri The Guardian: Mercenarii lui Potra au încălcat statutul și au luptat activ în Congo

CSM denunță proiectul de tăiere a pensiilor magistraților: ‘Ar conduce la un un real blocaj la nivelul instituțiilor autorității judecătorești’